Între cer și pământ

Când mă iei în brațe mă cutremur,
Tremur de emoție, mă fâstâcesc,
Nu mai sunt în stare să gândesc;
Sărutu-ți nepământesc, mă face să asud,
Ca o frunză de dud legănată de vânt
Plutesc între cer și pământ
Atunci când te aud cântând.

Ești tot ce am mai bun, mai frumos,
De câte ori cad, mă ridici de jos,
Mă faci să sar în sus de bucurie
Când îmi spui că nu m-ai da
Nu pe o mie, pe un milion de femei.

În ochii tăi senini, mereu văd lumini,
Aripi de heruvimi îmi cresc pe umeri
Când numeri orele petrecute împreună
Sub bolta albastră
De pe care ne zâmbește mândra Lună.

În inima-mi caldă, bună,
Ai loc rezervat pe timp nelimitat
De când mi-ai îmbrăcat
în voaluri de fericire
Sufletu-mi mare, plin de iubire;
Blândețea ta, m-a acaparat de la-nceput,
Nu știu ce m-aș fi făcut
Dacă nu te-aș fi cunoscut.

Orice cuvânt e de prisos,
Când nu ești lângă mine,
Simt că mi se frânge fiecare os,
Lacrimi de granit
Pe obrajii-mi palizi se preling necontenit;
Tu, dragul meu iubit,
Îmi ești cărare dreaptă spre Infinit,
Orizont senin nemărginit,
Tezaur cu aur poleit, diamant neprețuit.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Versuri cu, sau fără sensuri