îmi beau cafeaua
în singuratate...
Îmi este foarte greu
de când tu ai plecat,
Plâng și-mi amintesc
mereu de tine,
Cafeaua e acum pentru mine
doar un rău intenționat.
E o cafea care mă ucide
cu fiecare picătură,
O cafea amară
otrăvită cu tristețe
dar care mi-a creat
dependență,
Nu pot să mă mai despart de ea
Oricât de mult
aș vrea sau aș încerca.
Privesc cafeaua
gândindu-mă la noi
Ce fericiți eram
când o beam amândoi...
Acum beau doar o cafea
plină cu lacrimi și durere...
Sorb câte puțin din ea
fără să simt nici o plăcere.
Îmi beau cafeaua
zi de zi plângând,
De dorul tău suspinând...
Visez că într-o zi
în viata mea vei reveni
Sperând că alături
din nou îmi vei fi.
Mi-e dor de buzele tale,
Îmi lipsesc alintările
și mângâierile tale,
Vreau să simt din nou
parfumul tău,
Să-ți mângai părul
frumos si moale.
Mi-e dor de diminețile
când ne trezeam
îmbrățișați,
Îmi lipsesc nopțile
când de dragoste
eram îmbătați,
Mi-e dor de clipele noastre,
Mi-e dor de zările albastre.
Te rog să te întorci acasă,
Să ștergem un capitol urât
din viața noastră,
Să o luam de la-nceput
așa cum am fi vrut
Sau cum ar fi trebuit...
Când lânga mine tu vei fi
Ce frumoasă poveste
de iubire vom trăi,
Cafeaua pe care o vom bea,
Numai cu dragostea noastră
se va îndulci.
© by Crisastemis
Aceasta este o altă variantă (nu traducere) a poeziei mele în limba engleză Coffee with tears publicată în cartea LOVE AND DESIRE.
