Timpul este probabil,
Cerul variabil, mai mult noros,
Mărul iubirii, e cam găunos,
Am obosit de-atâta mers pe jos!
Îți scriu zeci de rânduri,
Croșetez gânduri,
Unul pe față, altul pe dos,
Regretele sunt de prisos
În anotimpul acesta friguros.
Fericirea staționează
Pe banda interzisă,
Nu am nicio fisă
Ca să dau un telefon
Neastâmpăratului Cupidon,
Să vină la noi degrabă
Cu un gram de iubire în desagă;
Amintiri vechi,
Încă mă leagă de tine,
Sufletul meu plânge,
Nu se poate abține,
Tristețea s-a agățat de mine
Ca un mărăcine,
Vreau să ies mai repede la mal,
Nu vreau să mă înec
În râul plin de lacrimi și suspine;
Ca să se termine coșmarul,
Să trec hotarul dintre rău și bine,
Mă mint că te vei întoarce la mine,
Că totul va fi perfect în curând,
Dar îmi aud inima bătând,
Ca o mare-nvolburată fremătând;
Se apropie furtuna,
Dispar stelele, luna,
Speranțele s-au ascuns în spatele
Zidurilor tăcerii tale,
Cuvintele de dor, au devenit banale,
Întâlnirile cu iubirea
Pot fi doar accidentale.
Mi-e dor de nopțile noastre ideale,
De parfumurile tale orientale,
Îmi lipsesc serile
Când stăteam la taclale
Pe malul mării
Și ne bucuram de-albastrul zării;
Mi-e dor de mirosul primăverii,
De iarba verde crudă!
Sufletul mi se scufundă
Într-un ocean de vise,
Dar drumurile spre Paradis
Sunt temporar închise...
Totuși, brațele mele sunt larg deschise,
Te-așteaptă să-ți dea o îmbrățișare,
Ca să uiți de supărare,
Să mergem împreună
Pe-aceeași cărare dreaptă a iubirii;
Chiar dacă ești în America,
Mi-e gândul la tine,
La o vacanță minunată la Veneția...
Aș vrea să traversăm cu gondola
Apele tulburate,
Să avem mereu sufletele curate,
Să bem apă vie
Din oaza de iubire și de libertate,
Să ne iubim, până la moarte!
Să bem apă vie
Din oaza de iubire și de libertate,
Să ne iubim, până la moarte!
Mi-e dor să bem o cafea cu lapte
În zori de zi,
Să ne trezim în triluri de ciocârlii,
Să zburăm pe aripi de iubire
Peste munți peste câmpii!
Mi-e dor de plopii fără soț,
De zâmbetul tău șugubăț,
De sărutul tău pasional, demențial,
De ochii-ți cu străluciri de cristal!
Vreau să fug departe
De zgomotul infernal al durerii,
Să trec peste clipele neplăcerii,
Să simt adierea primăverii
Odată cu venirea ta,
Vreau ca iubirea
Care ne-a legat cândva
Să nu se mai poată dezlega!
Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Dincolo de cuvinte