Fără opriri

Trec Trenurile Vieţii,
Luând cu ele

O parte din frumuseţea purităţii;
Trec anii victorioși ai tinereţii
Intersectându-se
Cu anii triști ai bătrâneţii.

Trec ceasuri fără opriri,
Trecem prin iluzii, prin dezamăgiri,
Dispar poveştile, vechile iubiri,
Rămân în noi o parte din neîmpliniri.

Trec furtuni prin sufletele noastre,
Trec ploi reci şi clipe albastre,
Trece fericirea pe lângă noi,
Ne trezim ostaşi în câte un război

Dar ne dăm seama 

Că fără iubire suntem goi.

Zboară visele noastre
Ca roiurile de albine,
Ne mai înţeapă câte un mărăcine,
Escaladăm mereu câţiva munţi 
De lacrimi și suspine,
Ne mai apar câteva riduri fine;

Trecem prin rău sau prin bine,
Mergem printre serpentine
Sau pe drumuri abrupte,
Aripile speranţelor uneori sunt rupte.

Trec nopţi urâte şi zile fără soare,
Ne suflă vântul prin buzunare,
Câte un strigăt de disperare
Se-aude din când în când
Prin tăcerile de mormânt.

Trece ultimul tren,
Ducând departe 

Prezentul nostru peren,
Cântăm același refren
De ani de zile, 

Cărămizile din care-am costruit
Atâtea vile pe Strada Iubirii
S-au măcinat din cauza nefericirii.

Trec gânduri tulburi, păreri greșite
Prin mințile noastre zăpăcite,
Trec dureri infinite
Prin inimile care-adesea 
Ne sunt prea rănite.

Ne-a trecut setea de libertate,
Bunătate există doar pe jumătate,
Ura crește-n noi cât se poate,
Abuzăm de răutate;

Când nu avem cuvinte
Ne folosim de lașitate,
Lovim pe la spate
Pe oricine vrea sau poate
Să ne dea o mână de ajutor,
Ne folosim de vorbe rele ca de topor,

În loc să ne facem traiul cât mai ușor;

Dar eu am învățat să zbor,
Cobor pe pământ doar când mi-e dor
Să merg prin iarba crudă
Cu picioarele goale
Sau când vreau să stau
La poale de munte...

Eu ocolesc lucrurile mărunte;
Am pus deoparte un grăunte
Ce va-ncolți mereu în inima mea,
Din el va răsări Floarea Iubirii,
Care nu se va usca.


Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Culorile iubirii