O supradoză de fericire

Într-o zi de toamnă amândoi,
Fără umbrele de ploi,
Pășind pe-aceleași bătătorite alei
Din amintirile cu noi pe când eram eroi
Într-un film alb-negru de război,
Ca doi frumușei porumbei,
Servindu-ne din preaplinul de iubire
Cu o supradoză de fericire,
Fără să ne ieșim din fire,
Am ajuns la punctul culminant
Când timpul parcă-n loc a stat.

Trecând de emoții, de complexe,
Folosind doar texte, nu pretexte,
Ca două suflete pereche
Dintr-o poveste mult prea veche,
Am călătorit prin Infinit
De la răsărit până la asfințit de soare;
Ne-am iubit cu disperare
Uitând de gusturile amare
Ale cireșelor necoapte
Pe care le mâncasem cândva.

Gura ta flămândă a stat lipită
De gura-mi însetată minute în șir,
Mâinile-ți calde
Mi-au mângâiat trupul ca într-un delir,
Un trandafir fără spini
Înflorea în inima mea,
Un mugur de speranță atârna
Pe-un ram de cais ca într-un vis,
Ajunsesem deja în Paradis.

Azi ne iubim mai mult ca ieri,
Mâine ne vom iubi mai mult ca azi,
Camarazi, iubiți, vom fi
Până când vom muri;
În primăveri calde sau veri,
În ierni infernale sau toamne banale,
Sentimentele noastre vor fi colosale,
Inimile ne vor fi întotdeauna pline
De iubire și de fericire.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Pe aripile iubirii