vineri, 12 aprilie 2019

Nu

Nu vreau să mă minți,
Nu vreau să-ți văd ochii cuminți
Cum lăcrimează,
Vreau să-l aud pe Eros cum oftează
Când ne sărutăm
Și când ne ținem de mână,
Vreau să ne spunem câte-o vorbă bună
În fiecare zi.

Nu vreau promisiuni, de luni până luni,
Nici adevăruri spuse după minciuni,
N-am nevoie de jurăminte, de garanții, 
Nici de saci cu iluzii,
Nu vreau să am în inimă contuzii.

Eu nu am fantezii, nici gelozii,
Am doar fiori... mii... de dor,
Nu, nu te iubesc... Te ador!
Ești trusa de prim ajutor 
De care are nevoie sufletul meu,
Vreau să fim împreună mereu!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Vise în culori



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu