Teren alunecos

Și plouă în orașul trist
Cu pietre de ametist,
Un biet artist plânge-n tăcere
Căci trebuie să-și ia "Adio",
Nu "La revedere" de la iubita sa.

Și bate vântul în fereastra mea,
Scârțâie ușa de la intrare,
Nu sunt aprinse pe hol lampadare,
Nici felinare pe străzi
De când lupii turbați caută prăzi.

Și cad sacadat
De pe un pod suspendat
Boabe de porumb sărat,
Florile de câmp s-au uscat,
Dirijorul orchestrei fericirii e îndoliat,
Ultima speranță a sucombat.

Si iar se-aude un oftat
Din plan îndepărtat,
Terenul alunecos e minat,
Vaporul cu vise s-a scufundat,
Zborul spre Paradis e suspendat,
Trenul iubirii a deraiat.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Gânduri printre rânduri