Inima mea nu minte

Pune-ți sufletul pe masă

Când liniștea-i cu noi acasă,

În noaptea aceasta albă,

Frumoasă ca o mireasă!

Ceață deasă nu mai este, 

Iarna a rămas în altă poveste,

S-a topit zăpada de pe creste,

Sunt netede cărările spre munți.

Uita-te în ochii mei cuminți,

Ia-mă la bani mărunți

Ca să te iau la întrebări

Acum, când pe cer nu sunt nori;

Mai simți fiori când te ating,

Când te cuprind de mijloc

Cu brațele-amândouă

De fiecare dată când plouă?

Îți e dor să ne plimbăm

Prin iarba crudă plină de rouă, 

Când e Lună nouă 

Sau când răsare soarele?

Mai păstrezi scrisorile

Pe care ți le-am trimis demult,

Când sufletul, de dor îmi era frânt?

Mă mai iubești la fel de mult?

Vreau să te privesc, să te ascult,

Să-ți sorb fiecare cuvânt de pe buze,

Apoi să-mi iau avânt,

Să zbor pe aripi de iubire până la stele,

Să fur puțin aur din ele 

Ca să ne facem verighete;

Tu poți să-mi pui întrebări indiscrete,

Căci n-am nimic de-ascuns,

Dacă te am pe tine, îmi este de ajuns,

N-am nevoie de altceva, nici de altcineva.

Iubirea ce ți-o port nu se poate disipa,

Nu poate dispărea, nu se poate exprima

În cuvinte... Te rog să ții minte,

Inima mea nu minte, spune tot ce simte!

Autor ✍ Crisastemis

Din Volumul - Puterea iubirii infinite