miercuri, 30 ianuarie 2019

Zbor nesfârșit

Hai să evadăm din această lume,
Să ne mutăm pe o planetă fără nume,
Să luăm iubirea și fericirea cu noi,
Să ne pictăm pe suflete
Câte un trifoi cu patru foi
Ca să ne poarte noroc!

Hai să inventăm un joc,
Să aprindem al dorințelor foc,
Să oprim tristețea în loc,
Să îngropăm de vie durerea,
Să nu-i mai simțim gustul amar ca fierea.

Hai să ne plimbăm de mână prin Univers,
Să dăm alt sens vieților noastre,
Să colorăm în roz apele albastre,
Pământul să îl poleim cu aur,
Să prețuim iubirea ca pe un tezaur.

Fă-mi o cunună din frunze de laur,
Eu am să-ți fac o cunună din stele
Să-ți lumineze nopțile întunecate,
Fii-mi jumătate, ca să fim un întreg,
Lasă-mă să-ți leg inima de inima mea,
Să fim împreună acum
Și în anii care vor urma.

Hai să evadăm din cușca tăcerii
Când nuferii răsar din ape,
Să fim aproape de cer, căci toate pier,
Doar iubirea e nemuritoare,
E dreapta cărare spre Infinit,
Zbor nesfârșit de la răsărit pân' la asfințit.


Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Parfum intens de iubire 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu