Muguri de speranțe

Dac-aș putea picta Iubirea
I-aș face cel mai frumos portret,
Să fie Muza oricărui poet;
I-aș face chipul luminos
Părul negru de abanos,
În loc de ochi, i-aș pune două stele,
În mâini i-aș pune buchete de flori,
Pe umeri i-aș picta fluturi în culori.

Dac-aș putea distruge stropii de venin
Care ne fac viața deseori un chin,
Aș desena un baldachin
În care-ar sta Fericirea,
Dezamăgirea nu s-ar mai cuibări
În colțurile-ascunse ale inimii nimănui.

Dac-aș putea pune în cui securea tristeții
Când zorii dimineții luminează
Calea scurtă spre amiază,
Lacrimile cerului
S-ar preface în boabe de mărgăritare,
N-ar mai asfinți prea repede 

Bătrânul soare.

Dacă nu ar exista
Un munte și o mare de suspine,
Ar fi mai dulce ca mierea de albine
Fiecare clipă,
Nu s-ar mai frânge nicio aripă în zbor,
Neastâmpăratul dor, ar deveni călător,
S-ar plimba prin vise clandestine,
Nu s-ar mai rătăci printre serpentine.

Dac-aș sculpta în piatră
Cuvintele "Niciodată să nu spui niciodată",
Orice povară purtată în spate
Poate ar deveni mai ușoară
Și-ar începe să răsară
Muguri de speranțe noi
În orice grădină cu copaci goi.


Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Poeme de amor