miercuri, 16 ianuarie 2019

De neegalat

Oprește zgomotul tăcerii
C-a răscolit norii și vine furtuna,
Începe și termină săptămâna
Cu sufletul împlinit, liniștit,
Fii fericit ca în copilărie,
Umple-ți inima pustie cu raze de lumină,
Bucură-te de fiecare zi senină!

Ușurează-ți viața grea,
Iubește cum ai iubit cândva flora și fauna,
Plimbă-te în natură, n-o lua pe arătură
Când sorbi un strop de băutură,
Mai bine bea un strop de apă de izvor
De la poalele munților!

Fii bun interlocutor,
Dacă poți, dă o mână de ajutor
Celor care au nevoie,
Fă de bunăvoie tot ce faci,
Să n-ajungi în Iadul plin de draci!
Gândește-te la strămoșii daci
Cât de bravi au fost,
Fă-ți sufletul adăpost pentru cei oropsiți,
Stai lângă oamenii cinstiți, chibzuiți,
Nu lângă cei rătăciți, săraci cu duhul;

Iubește cerul și pământul,
Dansează când bate vântul,
Inspiră aer curat
De Dumnezeu binecuvântat,
Expiră aerul poluat de fiecare păcat
Făcut cu bună știință sau neintenționat,
Fii bun, cumpătat, unic, de neegalat,
Ca un brav soldat ce pe nimeni n-a trădat
Când orice luptă a câștigat.


Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu