duminică, 20 ianuarie 2019

Dacă ai paria

Dacă ai paria pe mine, sigur ai câștiga,
Iubirea mea ar fi șansa ta la fericire;
Dac-aș vedea o strălucire în ochii tăi
Mi-aș pune gaj o pereche de cercei
Din petale de ghiocei...
Dac-ai putea să mă iei de mână
Să privim razele de lună
Când toată lumea doarme,
M-aș ruga la Dumnezeu să toarne
Din gălețile Sale de aur
Stropi de Apă Vie peste tine,
Doar știi că bătrânețea vine pe furiș;
Poate în viața viitoare voi fi o furnică,
Și tu un fluture, sau un cărăbuș...
Sigur, acum ești jucăuș,
Dar zilele-ți pot fi triste, pustii
Dacă ți se va mai rupe alt arcuș 

Al viorii inimii...
Eu fac pariu că ai să vii în clipele cenușii
Să stăm de vorbă la Poarta Dorului;
Să-ți lași în fața pridvorului
Suspinele, lacrimile argintii
Și grijile ce nu-ți dau pace,
Vei vedea că se va face soare îndată,
Îți voi pune la picioare bogăția-mi toată:
Iubirea din inima-mi curată.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Poeme de amor 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu