La răsărit, nu la apus de soare

Chipul tău iubite, mi-e întipărit pe retine,
Când nu ești lângă mine
Dorul de tine pleacă și vine
Ca o ploaie de lacrimi și suspine
Care îmi face bine adeseori;

Când mă trezesc în zori
Privesc zările albastre minunate,
Îmi beau cafeaua cu lapte
Cu gândul că ai să vii la miez de noapte
Să privim stelele îmbrăcate
În straie albe de mătase;

Dimineața la ora șase
Pun în plase de țânțari fiorii hoinari
Care aleargă ca niște armăsari
Pe câmpia sufletului meu;

Când mă simt rău, sărut fotografia ta,
Îmi pun pe mine cămașa-ți parfumată
Și scap de gândurile negre dintr-o dată,
Liniștea își face apariția ca o zână bună
În inima-mi preabună;

Iubirea pentru tine îmi dă aripi să zbor
Ca o pasăre măiastră 

Deasupra oricărui nor,
Raza de speranță nu lipsește din decor
Chiar dacă la televizor se anunță furtună
O dată pe săptămână.

Se mai rupe câte-o strună de vioară
Când vântul șuieră pe afară,
Dar nu mi-e frică de nimic!
Beau un pic de ceai de tei,
Scot din sertar vechiul condei,
Scriu poeme despre primăveri,
Desenez fluturi și flori
Când nu pot să-ți văd ochii strălucitori.

Te iubesc din ce în ce mai mult,
Nu am uitat de niciun jurământ,
De nicio promisiune,
Nu voi renunța nicicând la tine;
Mâine, vremea bună va ține cu noi,
Nu vor fi ploi, nu va fi ninsoare
Pe-a Fericirii luminoasă cărare,
Te-aștept cu nerăbdare
La răsărit, nu la apus de soare!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Punți de legătură