marți, 30 octombrie 2018

Te port

Te port în suflet ca pe un tezaur,
Te îmbrac în straie de aur 
În verile fierbinți 
Când soarele mă scoate din minți,
Ochii tăi mari și cuminți
Seamănă cu-ai unor sfinți,
Vocea-ți sublimă mi-ajunge la inimă
Când îmi șoptești că mă iubești;

Zeci de cete îngerești îmi vin în ajutor
Când simt că mă topesc de al tău dor,
Cu Dumnezeu alături urc ușor
Pe Scara minunată a Fericirilor,
Plutesc deasupra fiecărui nor,
Ajung în sferele înalte 
Unde nu există moarte.

Te port în gândurile mele
În fiecare noapte cu stele,
Târnuri de nuiele fac din tristeți
Când mă răsfeți ca pe-o prințesă,
Nu te țin în lesă, nu mă ții subjugată,
Iubirea eternă ne e predestinată,
Nu poate nimeni să ne despartă;

Eu sunt emancipată, tu ești inteligent,
Focurile dorințelor din noi ard permanent,
Ne iubim în alb-negru și color
Când ne-ntâlnim la Poarta viselor.

În Luna îndrăgostiților
Îmi pun busuioc în păr
Ca să îți port noroc tot anul,
Dau cu banul, fac pariu
Că n-o să-mi treacă aleanul
Din sufletu-mi zglobiu;

De câte ori îți scriu
Mi te imaginez ca pe un fluture liliachiu
Pe o petală albă de floare,
Te iubesc cu patimă și disperare,
Sunt ca o salcie plângătoare
Când nu ești în preajma mea;

N-aș renunța la tine pentru nimic în lume,
Zâmbetu-ți gingaș mi-e întipărit pe retine,
Tu-mi faci din zilele întunecate zile senine,
Mi-e bine doar când ești lângă mine.

Ani la rând am navigat pe ape cristaline
Ca doi corăbieri uitați de vreme,
Am trecut prin ierni crâncene împreună
Până să ne bucurăm de vremea bună.

Te port în inima-mi preabună
Ca pe o rază de Lună
Care alungă orice furtună,
În fiecare săptămână
Compun balade despre noi,
Despre iubirea ce ne leagă pe-amândoi;

Am fost, vom rămâne doi eroi,
Cucerim orice redută, 
Câștigăm orice război,
Suntem lăstari de soi
Cu rădăcini adânci înfipte în pământ;

Te port cu mine oriunde, oricând,
Luceafăr blând plin de lumină,
Mi-e inima ca o mandolină
La care poți să cânți când vrei...

Aripi de porumbei ne dă iubirea
Când se împletește cu fericirea,
"Dezamăgirea" e un cuvânt urât
Pe care nu îl folosim,
Noi știm doar să ne iubim.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Muguri de iubire




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu