Toamna de catifea

A mai dispărut o vară
Cu aromă de scorțișoară,
Mă plimb prin pădurea 
Cu frunza rară
Cu gândul la o scenă de neuitat
Dintre o fată și un băiat;
Rândunele-au plecat,
Vacanțele s-au terminat,
Un porumbel speriat
Și-a facut cuib în vârful unui nuc;
Calc pe-un muc de țigară aprinsă,
Lumina nu-i stinsă la capăt de drum,
În aer se simte un parfum discret:
E parfumul unei doamne
Dintr-o poveste veche de-a mea;
Toamna, cu pelerina-i galbenă 
De catifea,
Și-a întins covorul de frunze veștede
În calea mea, pe aleile pustii 
Și pe șosea,
Iubirea mă duce cu ea
Pe creste înalte de munți,
Punți de legătură încep să fac
Între mine și tot ce îmi este drag;
Mă dezbrac încet de tristețe
Și mă scufund 
Într-o mare de frumusețe 
Ca într-un vis; 
Parcă sunt în Paradis!
Văd albastrul necuprins 
Al unui cer senin,
Miroase a vin făcut 
Din struguri tămâioși,
Și a mere coapte,
Apele izvoarelor sunt curate,
Curcile nu sunt plouate,
Vântul nu bate; E o zi senină, 
Tolba fericirii mi-este plină,
Lacrimi nu-mi mai curg perechi,
Râd cu gura până la urechi;
Ce pezevenchi e timpul!
Trece pe lângă mine
Ca un tren marfar,
Mâine am să-ntorc o altă filă
Din al vieții calendar.


Autor - Crisastemis
Din Volumul - Poeme și Dileme