O doamnă grăbită

Frunze galbene și ruginii 

Zdrobite de pașii grăbiți  

Ai unei doamne îmbrăcate-n gri

Stau întinse pe caldarâmul timpului,

Culorile văzduhului 

Se schimbă de la o zi la alta, 

Balta cu pești de aur n-a secat

Chiar dacă nuferii roz s-au uscat;

Rândunele-au plecat

Spre un tărâm îndepărtat,

Vaporul fericirii nu s-a scufundat,

M-așteaptă ancorat
La țărmul cel mai apropiat.

Când vântul bate dinspre miazănoapte

Se-aud zeci de șoapte 

De dincolo de ușile neferecate ale durerii,

Mirajul primăverii 

Din sufletu-mi mare nu a dispărut 

Chiar dacă toamna și-a facut apariția 

Ca o artistă din pagini de revistă.

În nopțile înstelate 

Visele-mi minunate își fac culcuș 

Sub plăpumi de nori albi de pluș,

În diminețile înseninate

Mă îndrept spre Oaza de libertate,

Îmi fac palmele căuș, beau Apă Vie,

Îmi deschid inima, 
Pictez pe ea flori de iasomie, 

Îmi imaginez că sunt un fluture, 

Zbor de la munte la câmpie,

În timp ce oamenii gospodari

Culeg strugurii copți din vie.

La teatrul Cărăbuș, 

Seară de seară, e Comedie:

O mie de roluri, un singur actor,

Fiorul meu de dor 

E obligat să suporte un decor 

Nu prea atrăgător...

Un spectator mut este atent

La tot ce se întâmplă,

O ploaie caldă, măruntă, 

Mângâie o tâmplă ninsă de vreme,

Ceața se așterne ca o pătură groasă 

Peste o lume de poveste

Cât se poate de frumoasă.

Iarba verde de acasă, e otavă,

Dar mai e un bob zăbavă

Până când iubirea mă va salva 

Din ghearele singurătății, 

Mă voi bucura de gustul dulce al vieții

În fiecare prag al dimineții,

Voi privi cu drag spre răsărit

Când toamna va pleca spre asfințit.

Autor ✍ Crisastemis 

Din Volumul - Poeme și Dileme