joi, 20 septembrie 2018

Noi doi...

În aceeași barcă, pe aceeași cracă,
Două jumătăți, același întreg,
Un soare, o lună, 
Un suflet cald, o inimă bună, 
Niciun uragan, nicio furtună între noi,
Suntem soldați de frunte, 
Cucerim orice redută,
Ieșim triumfători din orice război;

Noi, doi eroi, doi lăstari de soi,
Două litere, două albe foi,
Două mărgăritare, un ocean și o mare, 
Un munte și o câmpie, 
Versuri dintr-o poezie;
Iubire, magie, armonie, senzații tari, 
Stele strălucitoare, arbori seculari;
Noi doi, camarazi de luptă, 
Niciodată  adversari.


Autor ✍ Crisastemis 
Din Volumul - Poeme și Dileme




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu