vineri, 14 septembrie 2018

E ceva...

E un aer de superioritate
În felul în care te comporți,
Tu poți să deschizi porți ferecate,
Să distrugi lacăte de fier,
Să dezlegi fiecare mister al iubirii;
E mai presus de legea firii
Ce simt pentru tine,
Îmi convine de minune
Să stai în preajma mea
Când ceața neîncrederii
Îmi învăluie inima;

E ceva special în privirea ta,
În lumina ochilor tăi pot să mă scald
Ca într-un ocean de smarald,
Sufletu-ți cald îmi poate fi
Adăpost zi de zi,
Inima-ți mare și bună
E lipită de inima-mi nebună,
Niciun nor, nicio furtună
Nu ne poate despărți;

E ceva ce tu nu știi,
Te iubesc cu patimă și dor,
Ești ca un bujor plin de parfum,
Orice drum pe care merg mă duce la tine,
Trec peste obstacole, ocolesc serpentine,
Traversez munți de suspine
Cu gândul la iubirea-ți pură
Care îmi face bine;

Tu mă inspiri în fiecare clipă,
Ești mâna care mă ridică
Din prăpastia durerii
Când zidurile tăcerii sunt prea înalte
Și vântul tristeții bate
Dinspre miazănoapte;
Pentru tine fac risipă de cuvinte,
Îngrop securea geloziei
Și spinii răutății în morminte,
Vreau să mă ții minte
Ca pe o zână din povești;

Știu că te gândești neîncetat la mine,
Nu sunt puține sentimentele
Pe care le nutrești, pe care le simt,
Nu pot să te mint,
Nu poți să mă păcălești,
Mă iubești, te iubesc,
Mă dorești, te doresc,
Mă faci să strălucesc
Mai mult decât o stea;

E ceva divin între noi doi,
Suntem ca doi porumbei
Cu aripi de mătase,
Ne facem case și cuiburi
Pe petice fertile de pământ,
Pe ramuri cu flori
Care ajung în văzduhuri;

Iubirea noastră nu e ca a altora,
E ceva la care mulți doar pot spera,
Eu sunt calea ta spre fericire,
Tu mi-ești bucurie, împlinire,
Oxigen, aur curat,
Prinț frumos de pe tărâmul fermecat
Din visele-mi pline de culoare,
Iubirea noastră-i rază de soare și de lună,
Ne-a fost, ne este, ne va fi mereu stăpână.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Poeme și Dileme






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu