Iertarea, nu uitarea

În fiecare zi și seară plouă cu tupeu

Din cerul tău negru pe pământul meu,

Plouă fără motive peste substantive,  

Peste verbe și adverbe,

Cad mii de stropi albaștri și argintii

Peste povești și peste poezii.

Curând, iarăși va ninge

Peste salcia care adesea plânge,

Lumina din Univers se va stinge,

Inima mi se va frânge de dorul tău;

Săgeata lui Eros e în sufletul meu,

Am să caut un preot, sau un arhiereu

Să mă dezlege de blestemul greu al iubirii.

Când trandafirii de la tine se vor usca,

Am să bat la ușa fericirii,

Poate-mi va deschide cineva,

Am să pun tristețea în cui

Și am să pornesc hai hui

Pe cărărui necunoscute,

Ca să scap de amintirile neplăcute

Care mă țin legată de trecut.

Ce timp urât, ce anotimp posomorât!

Covoare de tăceri s-au așternut

Pe drumul străbătut cândva în doi,

Tu ai uitat demult de noi,

Ai făcut pași înapoi, alegând 
Singurătatea; Mai bine alegeai 
Iubirea, adevărul, dreptatea,

Iertarea, nu uitarea.

Plouă cu durere peste Marea bucuriei,

Glasul ciocârliei nu se mai aude,

Aripile îngerilor și ale porumbeilor
Sunt ude... Peste fusul meu orar

Plouă cu lacrimi rotunde
Ca boabele de mărgăritar,

Zilele frumoase au disparut 
din calendar,

Cuvintele duioase de iubire

Au fost scoase din vocabular.

Autor: Crisastemis

Din Volumul - Aromă de Amor