sâmbătă, 7 iulie 2018

Inseparabili

Mai spune-mi 
Că mă iubești ca altădată,
Vreau să știu 
Că-n inima-ți zbuciumată 
Exist doar eu...
Tatuează-ți pe suflet 
Numele meu,
Desenează-mi chipul pe asfalt
Chiar dacă e prea cald afară,
Lacrimile din ochii mei
Curând or să dispară,
Ploile de vară vor spăla 
Perdeaua neagră a tristeții
Ce-acoperă fereastra spartă 
Din inima mea.

Adu-mi te rog 
O  floare de nu-mă-uita
În noaptea magică dintre ani,
Vreau să fim contemporani 
Cu fericirea,
Să primim izbăvirea 
De orice chin
Când ramura verde de măslin 
Se va usca;

Lipește-mă iubite de umbra ta,
Să fim inseparabili, 
Până când lumea va dispărea,
Pictează-mă în inima-ți mare 
Ca pe o stea 
Când zările nopților senine 
Se vor întuneca,
Întinde-mi mâna salvatoare, 
Ridică-mă din groapa durerii
În care cad adesea fără voia mea.

Mai spune-mi că mă vrei, 
Că ți-e dor de ochii mei,
Flacăra dorinței din mine 
Nici astăzi nu s-a stins,
Iubirea m-a învins ca de obicei,
Tu, faci ce vrei cu viața mea, 
Mereu ești cu un pas înainte, 
Mă lași non-stop fără cuvinte.

Mai spune-mi 
Că nu m-ai uitat,
Știi că te-am salvat 
De la singurătate,
Ți-am fost oază de iubire 
Și de libertate,
Tu ai fost pavăza mea, 
Fără tine, viața este grea,
Nu mă pot obișnui cu distanța 
Dintre noi;

Sunt ca un fluture în colivie,
Inima mi-e pustie
Ca o casă părăsită,
Mă simt iubită, 
Dar sunt sleită de puteri 
De ieri... Cupidon face glume 
Pe seama mea,
Știe că ultima speranță tu îmi ești;

Mai spune-mi că mă iubești,
Că n-ai să mă părăsești niciodată,
Eu, te iubesc cu inima curată, 
Mă declar vinovată de iubire 
Mai presus de fire,
N-am comis, n-am să comit 
Nicio nelegiuire.


Autor - Crisastemis
Din Volumul - Aromă de Amor 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu