Prea multă tăcere

A mai trecut o tristă noapte,
Tu, departe, eu, tot mereu 
Cu sufletul deschis,
De tine aproape; 
Ne despart zeci de ape,
Munți, dealuri, câmpii,
Nori cenușii sunt între noi,
Ploi argintii, puf de păpădii,
Vise ucise, uși închise, 
Lacrimi albastre sau sidefii.

Va mai trece o zi
Cu raze de soare portocalii,
Și-o seară minunată
Într-o lume colorată,
Pictată pe pânză.
Iubirea, e cam ursuză 
De foarte mult timp, 
Eu, sunt în contratimp 
Cu fericirea.

Mai trece adesea câte-un tren
Prin decorul tern
Dintr-un capitol de poveste,
Ferestrele spre cer sunt sparte,
Porțile spre Paradis sunt ferecate;

Sertarele cu amintiri sunt încuiate,
Inimile noastre sunt încătușate,
Buzele uscate, mâinile înghețate, 
De picioare, parcă ne atârnă 
Lanțuri de fier... Planurile de viitor 
Au dispărut subit în eter,
E prea multă tăcere în lumea noastră,
E prea mult mister!



Autor ✍️ Crisastemis 
Din Volumul - Supradoze de iubire