marți, 12 iunie 2018

Doruri infinite

Prin amintirile de ieri
Te-am căutat adesea în zori,
În primăverile calde însorite,
Cu raze de soare aurite.

În dorurile-mi infinite
Te caut în fiecare zi
Ca pe o floare parfumată
Din Grădina fericirii.

În clipele pustii, îmi apari în vise,
Când pe cer nu sunt nori gri,
Mă mângâi pe fruntea-mi transpirată,
Vrei să mă săruți, dar te abții,
Ai emoții sute... sau mii.

Prin gândurile-mi împrăștiate
Te caut în fiecare noapte,
Ești foarte aproape, în inima mea,
Unde tronează ca o regină, dragostea.


Autor ✍️ Crisastemis 
Din Volumul - Supradoze de iubire




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu