marți, 22 mai 2018

N-aș vrea

N-aș vrea să mă vindec 
De iubirea pentru tine,
Căci e deja o boală,
Tu ești pastila minune
Care mă poate face bine.

Iubitul meu,
Știu că nu-mi poți face rău,
Sufletul meu îți e supus,
Inima mea este în palma ta,
Poți să faci ce vrei cu ea.

Îmi place felul tău de-a fi,
Cu tine mă plimb prin vise, 
Printre nostalgii,
În nopțile pline de dor, 
Drag călătător;

N-aș vrea să ne pierdem 
În niciun trist decor,
Vreau să facem pași mari
Spre un viitor cât mai luminos,
Căci ești frumos cum altul nu-i,
Poți fura inima oricui, oricând.

Cu tine-adorm în gând,
În fiecare noapte,
Mă trezesc dimineața, la ora șapte
Și te aștept ca pe un soare
Ca să-mi dai o sărutare.

De tine niciodată nu mă pot sătura,
Ești mai dulce decât o acadea,
N-am să las pe nimeni să te ia
Din sufletul, nici din inima mea,
Căci n-aș putea rezista nicio secundă
Fără dragostea ta.

Tu ești liniștea de care am nevoie,
Ești flacăra iubirii,
Eu sunt a ta scânteie,
Noi doi suntem un întreg,
Cu tine vreau să merg
Până la capătul lumii.

N-aș vrea ca cineva
Să pună bariere în calea ta,
Nici piedici în drumul meu,
Am să îl rog pe Eros, distinsul zeu,
Să stea lângă noi
Până în secolul douăzeci și doi.


© Crisastemis 
Din Volumul 💘 În brațele lui Eros



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu