Ne-am întâlnit cândva,
La margine de lume;
Eu îmi uitasem al meu nume,
Tu nu-ți mai aminteai
Al tău prenume... Adesea,
Îți plăcea să-mi spui glume,
Îți plăcea să-mi spui glume,
Mie îmi plăcea să-ți spun povești;
Îți mai amintești?
Uneori, ne plimbam
Ca doi nori ușori
Ca doi nori ușori
Prin Cosmosul plin de culori,
Alteori eram ca doi cocori,
Zburam nestingheriți
Pe cerul albastru infinit;
Tu aveai sufletul rănit,
Eu aveam inima ruptă,
Voiam să cucerim aceeași redută,
Iubirea pe jumătate pierdută.
Când privirile noastre s-au întâlnit
Un foc puternic a izbucnit
La poalele unui munte de granit
Făcut din lacrimile noastre
Mai demult; Atunci am înțeles
Că ne-am născut unul pentru celălalt,
Mai demult; Atunci am înțeles
Că ne-am născut unul pentru celălalt,
Că trebuie să facem un salt împreună,
Să ne cățărăm pe-un colț strălucitor
De Lună, să nu mai coborâm
De Lună, să nu mai coborâm
În prăpastia durerii;
În pragul primăverii
Vom merge mai departe,
Vom limpezi apele tulburate,
Ne vom iubi cu intensitate;
Vom fi două stele cu aur pictate
Pe zările întunecate,
Vom străluci din noapte până-zori,
Când boabele de rouă de argint
Se vor așeza pe flori.
Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Dincolo de cuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu