La granița dintre vise și realitate

Într-o noapte de iarnă zbuciumată, 

Când zăpada nu prea imaculată

Acoperise fiecare cărare dreaptă 

Spre Oaza de fericire,

Când fulgi mari și grei de nea

Stăteau nepăsători 

Pe linia mea de plutire,

Cu inima-mi puțin întristată, 

Am pornit cu mintea-mi, ca o săgeată, 

Să caut iubirea din inima-ți curată;

Din cauza stratului gros de ceață,

A doua zi de dimineață

Am ajuns la poalele 

Unui munte de gheață;

M-am rugat de-o pasăre fâșneață

Să ia o parte din al meu dor 

Să-l ducă la tine-n suflet, 

Pe calea amintirilor.

Respirând aerul rece al tristeții,

Mi-am revăzut cu ochii minții 

Anii tinereții,

Am făcut un mic popas prin timp, 

Pe Drumul Vieții,

Apoi m-am agățat de brațul drept

 Al Statuii Libertății

Ca să trec cu bine 

De bariera singurătății;

Am pornit din nou la drum

Căutând dârele de fum 

Lăsate de focul iubirii,

Pașii apăsați și repezi 

M-au dus spre ape limpezi,

Spre livezi pline de poame fermecate,

Misterele toate, parcă erau elucidate,

Lacrimile evaporate... 

Doar visele cu tine erau blocate 

La granița realității,

Chiar dacă trecuse demult 

De miezul nopții;

A treia zi în zori,

 Am ajuns pe-un câmp de flori, 

Albastrul cerului se oglindea în mări,

Dispăruseră subit păturile 
Negre de nori;

Inima mea, era plină de fiori,

Parcă-ți vedeam ochii strălucitori,

Simțeam pe buzele-mi reci 

Sărutările-ți fierbinți,

Mai aveam puțin 

Și îmi ieșeam din minți!

Cu tine în suflet și în gând, 

Plutind de zor printre vise,

Am văzut câteva făclii aprinse;

Mi-am amintit
 Că am lăsat luminile stinse 

În sufragerie și în dormitor...

Ușor, ușor, am reușit să cobor 

De pe scara himerelor

Cu picioarele pe pământ; 

Când m-am întors acasă

Am aprins luminile surâzând

Și-am recitit scrisorile de la tine, 

Rând cu rând;

Te-am regăsit în fiecare cuvânt,

În fiecare jurământ de iubire,

În fiecare frază așternută pe hârtie;

Parcă am fost împreună 

Și acum o mie de ani,

Iubirea ne-a făcut suverani,

Ne-a ajutat să trecem 
Cu bine peste orice,

N-a vrut să plece de lângă noi,

Ne-a legat pe veci, pe amândoi.

Te port în inimă neîncetat,

Sufletu-mi nevinovat 
Nu vrea ca altcineva

Să pună stăpânire pe mine, 
Pe viața mea;

Iubirea ta, e tot ce-i mai frumos,

E ca un strugure dulce, gustos,

De care nu mă satur niciodată,

Iubirea ta-i o poartă 

Pe care o deschid cu Cheia fericirii,

Iubirea ta mă duce 
Pe drumul împlinirii.

Te-aștept cu drag, 
Să-mi vii în prag la ceas de seară, 

Sau în zorii zilei, ca odinioară, 

Să ne iubim ca la-nceput',

Să-mi spui că sunt tot ce ai mai sfânt

Pe această lume, pe acest pământ;

Eu te iubesc dincolo de cuvinte, 

De timpuri și de anotimpuri,

Ești în versurile-mi pline de sensuri,

În sutele de galaxii, 
În zecile de universuri 

Pe care le descopăr 

Când cu iubirea-mi mare te acopăr;

Te iubesc, până dincolo de cer, 

De soare, de lună și de stele, 

Tu ești bucuria vieții mele!

Toate drepturile rezervate
 © Crisastemis