Într-o noapte de iarnă zbuciumată,
Când zăpada nu prea imaculată
Acoperise fiecare cărare dreaptă
Spre Oaza de fericire,
Când fulgi mari și grei de nea
Stăteau nepăsători
Pe linia mea de plutire,
Cu inima-mi puțin întristată,
Am pornit cu mintea-mi, ca o săgeată,
Să caut iubirea din inima-ți curată;
Din cauza stratului gros de ceață,
A doua zi de dimineață
Am ajuns la poalele
Unui munte de gheață;
M-am rugat de-o pasăre fâșneață
Să ia o parte din al meu dor
Să-l ducă la tine-n suflet,
Pe calea amintirilor.
Respirând aerul rece al tristeții,
Mi-am revăzut cu ochii minții
Anii tinereții,
Am făcut un mic popas prin timp,
Pe Drumul Vieții,
Apoi m-am agățat de brațul drept
Al Statuii Libertății
Ca să trec cu bine
De bariera singurătății;
Am pornit din nou la drum
Căutând dârele de fum
Lăsate de focul iubirii,
Pașii apăsați și repezi
M-au dus spre ape limpezi,
Spre livezi pline de poame fermecate,
Misterele toate, parcă erau elucidate,
Lacrimile evaporate...
Doar visele cu tine erau blocate
La granița realității,
Chiar dacă trecuse demult
De miezul nopții;
A treia zi în zori,
Am ajuns pe-un câmp de flori,
Albastrul cerului se oglindea în mări,
Dispăruseră subit păturile
Negre de nori;
Negre de nori;
Inima mea, era plină de fiori,
Parcă-ți vedeam ochii strălucitori,
Simțeam pe buzele-mi reci
Sărutările-ți fierbinți,
Mai aveam puțin
Și îmi ieșeam din minți!
Cu tine în suflet și în gând,
Plutind de zor printre vise,
Am văzut câteva făclii aprinse;
Mi-am amintit
Că am lăsat luminile stinse
Că am lăsat luminile stinse
În sufragerie și în dormitor...
Ușor, ușor, am reușit să cobor
De pe scara himerelor
Cu picioarele pe pământ;
Când m-am întors acasă
Am aprins luminile surâzând
Și-am recitit scrisorile de la tine,
Rând cu rând;
Te-am regăsit în fiecare cuvânt,
În fiecare jurământ de iubire,
În fiecare frază așternută pe hârtie;
Parcă am fost împreună
Și acum o mie de ani,
Iubirea ne-a făcut suverani,
Ne-a ajutat să trecem
Cu bine peste orice,
Cu bine peste orice,
N-a vrut să plece de lângă noi,
Ne-a legat pe veci, pe amândoi.
Te port în inimă neîncetat,
Sufletu-mi nevinovat
Nu vrea ca altcineva
Nu vrea ca altcineva
Să pună stăpânire pe mine,
Pe viața mea;
Pe viața mea;
Iubirea ta, e tot ce-i mai frumos,
E ca un strugure dulce, gustos,
De care nu mă satur niciodată,
Iubirea ta-i o poartă
Pe care o deschid cu Cheia fericirii,
Iubirea ta mă duce
Pe drumul împlinirii.
Pe drumul împlinirii.
Te-aștept cu drag,
Să-mi vii în prag la ceas de seară,
Să-mi vii în prag la ceas de seară,
Sau în zorii zilei, ca odinioară,
Să ne iubim ca la-nceput',
Să-mi spui că sunt tot ce ai mai sfânt
Pe această lume, pe acest pământ;
Eu te iubesc dincolo de cuvinte,
De timpuri și de anotimpuri,
Ești în versurile-mi pline de sensuri,
În sutele de galaxii,
În zecile de universuri
În zecile de universuri
Pe care le descopăr
Când cu iubirea-mi mare te acopăr;
Te iubesc, până dincolo de cer,
De soare, de lună și de stele,
Tu ești bucuria vieții mele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu