duminică, 11 februarie 2018

Declarații de iubire

Iubite cu privirea limpede, 
Ca cerul albastru de cleștar,
Ți-am construit un mic altar
La care mă închin 
În fiecare zi din calendar,
Pentru iubirea ce ți-o port, 
Nu există măsură, nici cântar;

Cu mâna pe inimă vreau să declar,
Că datorită ție, sunt fericită iar!
Cu tine merg pe drumul liniar 
Al iubirii, cu sufletul deschis mereu,
Eşti micul meu zeu, frumos și blând, 
Exact cum vreau eu!

În momentele mele turbulente, 
Tu-mi desenezi pe umeri
Aripi de egrete cu care zbor,
Ca într-un vis amețitor,
Până ajung pe câmpuri 
Cu maci și margarete;

Când vrei să fii 
Mai sexy, să mă atragi, 
Nu-ți pui pe tine haine largi,
Ci cât mai mulate, 
Ca să mă dai pe spate...
Îmi spui printre șoapte 
că ochii mei îți sunt dragi;
În fiecare weekend mi-aduci 
Parfumuri scumpe,
Bomboane dulci 
Cu cireșe și cu fragi.

Uneori, mă dezbraci de secrete 
Cu întrebările tale indiscrete,
Dar îți răspund fără ezitare, 
Oricând, la orice provocare,
Îți spun tot ce simt, nu pot să te mint;

Te iubesc cu disperare, 
Cu, și fără semne de mirare,
Sunt ca o mare agitată, 
Am nevoie de tine, 
Ca de un ocean
În care să-mi vărs focul dorului, 
Ce-mi frige sufletul, 
Ca lava unui vulcan.

Tu-mi spui că mă iubești mult, 
Că-n fiecare minut, 
Te fac să strălucești ca soarele pe cer, 
Chiar și atunci când e iarnă și e ger;
Eu te iubesc, indiferent de anotimp, 
Fără să-ți cer nimic în schimb,
Eșți ca un nimb de aur, 
Când bolta nopții e întunecată,
Îmi luminezi cărarea dreaptă 
Spre inima-ți bună, curată.

Iubirea noastră e adevărată, 
Nu e un foc de paie, 
Nici o trestie care se îndoaie 
Când bate vântul și stârnește furtuna,
Iubirea noastră e una și aceeași
De când ne-am cunoscut.

Știu, da... mi-ai spus demult, 
Că pentru mine, ți-ai da viața,
Te cred că mă iubești enorm; 
În fiecare seară, înainte să adorm,
Mă învelești c-o pătură de stele,
Îmi săruți pleoapele grele,
Îți pui mâinile calde pe tâmplele mele,
Buzele-ți înfometate catifelate 
Mușcă din buzele-mi însetate 
De iubire, ca la prima 
Noastră întâlnire.

Iubite cu obrăjori ca doi bujori,
Cu tine în brațele mele, în zori, 
Mă trezesc în miros de flori,
Pe cerul iubirii noastre, nu există nori.
Ne bucurăm ca doi copii 
De minunatele culori ale răsăritului, 
Până la ora asfințitului, 
Când luna apare pe întinsa zare;

În momentele de relaxare 
Suntem pe-același val mare al iubirii,
Înfloresc toți crinii și trandafirii 
Din sufletele noastre.
În zilele tumultoase, dar nu triste,
Îmi citești articole interesante 
Din ziare sau din reviste,
Căci inima-mi trebuie să reziste 
La șocurile emoționale
În caz că greutățile vieții 
Ne vor da vreodat' târcoale...!

Iubite, noi trăim 
Clipe magice, ireale,
Inimile noastre nu au 
Semnale de oprire 
Când e vorba de iubire,
Ne înțelegem
Dintr-o singură privire 
Când ne dorim reciproc; 
Tu mă cuprinzi de mijloc, 
Eu te sărut cu drag, cu foc,
Așa începe al iubirii noastre joc.

Suntem perechea ideală; 
Tu-mi umpli cu fericire viața goală,
Eu îți scriu zilnic 
Pe câte-o coală A4 de hârtie
Versuri dintr-o nouă poezie
Din care reiese că te iubesc, 
Că ești tot ce îmi doresc; 
La sfârșit mă iscălesc 
Cu numele întreg,
Căci vreau să merg cu tine 
Până-n pânzele albe... !

Iubite, ca să nu cădem nicicând 
În prăpastia dezamăgirii,
Din steluțele iubirii 
Și din florile fericirii
Ne putem face salbe, 
Să le purtăm la gât, 
Ca să ne aducă noroc, 
La fel ca firele de busuioc 
Pe care le ținem în buzunare
Când vrem să trecem
De anumite bariere, sau hotare.

Momentan, ne iubim, 
Avem poftă de viață,
Ne simțim împliniți 
În fiecare dimineață,
Iubirea ne răsfață, dar ne și învață 
Să fim mai înțelegători, mai buni,
Să facem fapte frumoase 
De luni, până luni.

Noi nu avem secrete, nici regrete, 
Viețile noastre sunt liniștite, discrete;
Tu mi-ai șters cu un burete fermecat
Lacrimile-mi amare 
Căzute pe-al timpurilor vechi asfalt,
Eu te-am iubit tot timpul, 
Necondiționat,
De dragul tău și al iubirii 
Mi-am tatuat deasupra inimii
Numele tău, și doi fluturi roz 
Cu aripi argintii.


Toate drepturile rezervate
© Crisastemis 
Din Volumul - Dincolo de cuvinte


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu