Toamna, a dispărut cam repede,
Am scăpat de frunzele veștede,
De clipele urâte, serbede...
Acum, iarna face ce vrea cu noi,
Frigul e ca un bolovan greoi
Pe care trebuie să-l cărăm în spate;
Vântul nefericirii bate
Dinspre miazănoapte,
Miroase a gutui și a mere coapte
Șapte zile din șapte,
Apele râurilor, sunt cam tulburate!
A mai trecut un an din viață,
Ianuarie, ne-a adus în dar
Flori de gheață,
Voalu-i lung de ceață
Ne-acoperă inimile
În fiecare noapte și dimineață;
Mi-e dor de câmpul verde
Cu izmă creață,
De-un strop de dulceață
De trandafiri,
De străluciri albastre de stele,
De flori cu petale albe, imaculate,
De primăveri înmiresmate!
Azi, porțile iubirii sunt ferecate,
Ferestrele spre cer sunt mate,
Nu se poate vedea lumina
Din depărtare,
Neliniștea răzbate
De dincolo de zare,
De dincolo de zare,
Răceala e molipsitoare... !
Oceanul fericirii e cam departe,
Vapoarele s-au scufundat,
Visele frumoase au sucombat,
Trenul speranței a deraiat.
Nămeții sunt cât casa,
Eclipsa de lună se apropie,
Crăiasa Zăpezii țopăie de bucurie,
Şi-a pregătit o sanie
Cu zurgălăi de rezervă;
Prințul de Gheață e în vervă,
A scos ultima bucată de iubire
Din conservă,
E iar îndrăgostit, primenit,
Se uită non-stop în oglindă...
Se uită non-stop în oglindă...
În a sufletului meu tindă,
De-o grindă veche sunt atârnate
Câteva pagini decolorate
Dintr-o carte
Cu povești nemuritoare,
O avalanşă de amintiri
Se perindă prin mintea mea,
Iubirea mă duce cu ea
Pe poteci neumblate,
Trec peste câteva clipe deșarte,
Mă bucur de oaza de libertate
Spre care sufletul meu se îndreaptă,
Uit de fiecare judecată nedreaptă,
Inima mea așteaptă cu nerăbdare
Să răsară prima floare
În Grădina fericirii...
Mă bucur de oaza de libertate
Spre care sufletul meu se îndreaptă,
Uit de fiecare judecată nedreaptă,
Inima mea așteaptă cu nerăbdare
Să răsară prima floare
În Grădina fericirii...
Iarna, e uneori
Anotimpul dezamăgirii,
Ne dă fiori reci pe spate,
Anotimpul dezamăgirii,
Ne dă fiori reci pe spate,
Ne pedepsește cum vrea ea,
Că poate! Are cu ce să se laude,
Știe să aplaude
Când noi dârdâim de frig;
Când geru-i aprig, în noi se înfig
Săgețile tristeții,
Alunecăm pe luciul gheții,
Zboară cu viteza luminii
Anii tinereții.
În zilele reci, istovitoare,
Singurătatea e apăsătoare,
În nopțile pline de disperare,
Tăcerea e asurzitoare...
Anii tinereții.
În zilele reci, istovitoare,
Singurătatea e apăsătoare,
În nopțile pline de disperare,
Tăcerea e asurzitoare...
Iarna, ca o pasăre răpitoare
Ne fură câte puțin
Din fiecare sărbătoare;
Avem nevoie de îmbrăcăminte
Și de încălțăminte corespunzătoare
Căci pașii noștri se împleticesc
În alba și recea-i ninsoare,
Parcă suntem animale târâtoare,
Ne chinuim să supraviețuim,
Să ieșim la liman în fiecare an;
Cu sufletul plin de alean
Mai scriem un roman,
Sau o poezie
Despre câte o rază de soare
Aurie sau portocalie
Ca să uităm de culoarea
Străvezie a vieții,
De anii grei ai bătrâneții.
Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
Din Volumul - Anotimpuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu