Ianuarie cu flori de gheață

Toamna, a dispărut cam repede,

Am scăpat de frunzele veștede,

De clipele urâte, serbede...

Acum, iarna face ce vrea cu noi,

Frigul e ca un bolovan greoi 

Pe care trebuie să-l cărăm în spate;

Vântul nefericirii bate 

Dinspre miazănoapte,

Miroase a gutui și a mere coapte 

Șapte zile din șapte,

Apele râurilor, sunt cam tulburate!

A mai trecut un an din viață,

Ianuarie, ne-a adus în dar

 Flori de gheață,

Voalu-i lung de ceață 

Ne-acoperă inimile

În fiecare noapte și dimineață;

Mi-e dor de câmpul verde 

Cu izmă creață,

De-un strop de dulceață 

De trandafiri,

De străluciri albastre de stele,

De flori cu petale albe, imaculate, 

De primăveri înmiresmate!

Azi, porțile iubirii sunt ferecate,

Ferestrele spre cer sunt mate,

Nu se poate vedea lumina 

Din depărtare,

Neliniștea răzbate 
De dincolo de zare,

 Răceala e molipsitoare... !

Oceanul fericirii e cam departe,

Vapoarele s-au scufundat,

Visele frumoase au sucombat,

Trenul speranței a deraiat.

Nămeții sunt cât casa,

Eclipsa de lună se apropie,

Crăiasa Zăpezii țopăie de bucurie,

Şi-a pregătit o sanie 

Cu zurgălăi de rezervă;

Prințul de Gheață e în vervă,

A scos ultima bucată de iubire 

Din conservă,

E iar îndrăgostit, primenit,
Se uită non-stop în oglindă...

În a sufletului meu tindă, 

De-o grindă veche sunt atârnate 

Câteva pagini decolorate

Dintr-o carte 

Cu povești nemuritoare,

O avalanşă de amintiri 

Se perindă prin mintea mea,

Iubirea mă duce cu ea 

Pe poteci neumblate,

Trec peste câteva clipe deșarte,
Mă bucur de oaza de libertate
Spre care sufletul meu se îndreaptă,
Uit de fiecare judecată nedreaptă,
Inima mea așteaptă cu nerăbdare
Să răsară prima floare 
În Grădina fericirii...

Iarna, e uneori 
Anotimpul dezamăgirii,
Ne dă fiori reci pe spate,

Ne pedepsește cum vrea ea, 

Că poate! Are cu ce să se laude,

Știe să aplaude 

Când noi dârdâim de frig;

Când geru-i aprig, în noi se înfig 

Săgețile tristeții, 

Alunecăm pe luciul gheții,

 Zboară cu viteza luminii
Anii tinereții.

În zilele reci, istovitoare,
Singurătatea e apăsătoare,
În nopțile pline de disperare,
Tăcerea e asurzitoare...

Iarna, ca o pasăre răpitoare

Ne fură câte puțin 

Din fiecare sărbătoare;

Avem nevoie de îmbrăcăminte 

Și de încălțăminte corespunzătoare

Căci pașii noștri se împleticesc

În alba și recea-i ninsoare,

Parcă suntem animale târâtoare,

Ne chinuim să supraviețuim, 

Să ieșim la liman în fiecare an;

Cu sufletul plin de alean

Mai scriem un roman,

Sau o poezie

Despre câte o rază de soare 

Aurie sau portocalie

Ca să uităm de culoarea 

Străvezie a vieții,

De anii grei ai bătrâneții.

Toate drepturile rezervate 

© Crisastemis 

Din Volumul - Anotimpuri