vineri, 29 decembrie 2017

Iubire la frecvență înaltă

Iubite, în noaptea asta 
Vreau să punem punctul pe i,
Să ne lăsăm purtați 
De valul uriaș de fantezii,
Să nu ne ghidăm după hartă, 
Să facem din iubire artă!

Vreau să simt iubirea 
La frecvență înaltă,
Să simt că sufletu-mi tresaltă, 
Că inima-mi sare din piept,
Nu vreau să aștept prea mult 
Până mă săruți, 
Vreau să mă ajuți 
Să trec la nivelul următor
Din jocul nostru de amor,
Să mă lași să te îmbrățișez 
Cu drag, cu dor,
Că o să mor de nu mă lași
Să-ți dau aripile mele de fluturaș
Cu care să zbori până la stele, 
Iubirea vieții mele!

Deschide radioul, dă volumul tare,
Să trecem de orice granițe, 
De orice hotare,
Să nu mai avem bariere de trecut,
Să ne iubim de la pământ 
Până la cer; Nu vreau 
Să te simți stingher
Ca un corăbier rătăcit pe mare,
Vreau să asculți a iubirii chemare,
Să nu pui niciun semn de întrebare;

Dacă vei sta cu mine până-n zori,
Te voi duce pe o câmpie plină de flori
Unde iubirea este mugure fertil,
Nu va fi dificil să-ți descopăr 
Punctul sensibil,
Căci voi aprinde un fitil 
Ce nu se va stinge,
Iubirea va fi ca o minge de foc, 
Ne va ține-n loc, ne va aduce noroc,
Ne vom iubi în fiecare secundă,
Vom fi pe aceeași
Lungime de undă mereu;

Iubitul meu, 
Hai să uităm de iarnă, de zăpadă,
Să compunem o nouă baladă,
Să imprimăm sunetele iubirii 
Pe bandă magnetică,
Să luăm nota 10 la examen
La Fonetică,
Să-i dăm iubirii noastre 
O tentă poetică,
S-o dezbrăcăm de fibra sintetică,
S-o îmbrăcăm în voaluri 
Roșii de mătase,
Să-i spunem cuvinte duioase, 
Să-i scriem versuri frumoase;

Vreau să fim la înălțime,
Să trăim la maxim 
Clipele sublime,
Să simțim non-stop 
Starea de bine,  
Să nu se mai termine 
Povestea noastră,
Să-ți fiu floare albastră 
De nu-mă-uita,
Să fii rază de lumină 
Ce intră pe fereastra mea,
Să ne iubim, până când 
Lumea va dispărea!



Toate drepturile rezervate 
© Crisastemis 
Din Volumul - Anotimpuri 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu