Ninge din bătrânul Univers,
Cu sens, sau fără sens,
Fulgi mari albi pufoși
Pe umeri mi se aștern,
M-am blocat fără să vreau
într-un prezent cam tern,
Dar îmi voi proiecta cu gândul
Un viitor cât mai modern;
Aș vrea să cern nisipul
Din Clepsidra timpului,
Să vină primăvara,
Să văd albastrul văzduhului,
Să mă plimb cu picioarele goale
Prin iarba verde de acasă,
Printre frunzele de mohor;
Mi-e dor s-aud păsările cântând în cor
Balada primăverii, pe care o ador,
Mi-e dor să văd soarele strălucitor,
Să-mi pui flori de cireș în păr,
Să-mi mângâi obrajii calzi,
Apoi să mă săruți cu drag, cu dor!
Aș vrea să fim fericiți ca altădată,
Să ne iubim ca prima dată
În al primăverii parfumat decor,
Să dăm viață altor povești
și poeme de amor.
Iubite, iarna aceasta, e cam rea,
Nu vrea să ne spună „La revedere!”
Crivățul suflă cu putere de la ora șase,
Frigul mi-a pătruns în oase,
Dorul de tine pleacă și vine,
Amintiri vechi, încă ne leagă,
Iubirea-mi dă de furcă ziua întreagă;
Mi-e dor de-o escapadă în doi!
Fac pași mari prin zăpadă
Cu gândul la iubirea dintre noi,
Îmi înalț mâinile către cer,
Mă rog la Dumnezeu să treacă
Această iarnă care îmbracă
Toți copacii în promoroacă,
Mă rog la sfinți s-avem zile senine
Și cât mai puține
Clipe învăluite-n mister!
Clipe învăluite-n mister!
În fiecare noapte,
Deschid porți ferecate
Cu lanțuri și lacăte de fier,
Te caut prin vise,
Merg pe drumuri interzise
Sperând că ne vom vedea-n curând,
Îmi aud inima bătând,
Sufletu-mi suspinând,
Am nevoie de tine,
Tu ești drumul meu spre fericire!
Iubirea pentru tine
Mă ține pe linia de plutire
Chiar dacă uneori
Plâng în neștire știindu-te departe,
Căci ne despart atâția munți,
Atâtea ape! Dar nu vreau încă
Izbăvire din capcana dragostei,
Poți să faci ce vrei cu mine,
Cu viața mea, nu voi renunța
La tine, la iubirea ta!
Tu ești fulgul de nea
Care se topește-n palma mea
În fiecare iarnă grea,
Primăvara, ești picătura de rouă
Care se așterne pe floarea iubirii
Când natura poartă haină nouă,
Vara, ești fulgerul care despică
Cerul în două, ca să plouă,
Toamna provoci câte-o mică furtună
În inima-mi nebună, beată de iubire;
Tu, cu-a ta grație și strălucire
M-ai cucerit de la-nceput
C-o singură privire,
Am călătorit împreună prin Infinit
Cu Trenul vieții, fără oprire,
Mi-ai pus la picioare
O lume plină de splendoare.
Ai fost și ești bucuria-mi mare,
Iubirea-mi pentru tine
Nu are granițe, nici hotare...
Nu are granițe, nici hotare...
Ești ca o apă curgătoare,
În care mă-mbăiez
Când focul iubirii arde tare;
Tu mi-ai făcut cărare spre inima ta,
Eu ți-am făcut un șanț spre inima mea,
Ca să mă inunzi cu dragostea ta.
Te-aștept să vii,
Cu brațele pline de flori,
Să zburăm pe aripi de iubire
De cu seară până-n zori,
Vom fi doi aștri strălucitori,
Pe cerul iubirii noastre,
Nu vor mai fi nori!
Toate drepturile rezervate
© Crisastemis
© Crisastemis
Din Volumul - Dincolo de cuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu