M-ai condamnat...

M-ai condamnat... 

Tu, plantă agățătoare, 

Iubire năucitoare,

Te-ai agățat de mine 

Ca de un colț de cer,

Ca un corabier 

De cel mai apropiat 

Țărm de mare,

Te-ai lipit de mine 

Ca timbrul de scrisoare;

Mi-ai pus sare pe rănile vechi,

Mi-ai furat perechi de lacrimi,

Dar am stat departe de patimi,

M-am rugat la îngeri, 

La Heruvimi să-mi dea putere,

Să nu mai simt nicio durere 

Din cauza ta...

M-ai condamnat, iubirea mea,

Fără judecată, pe nedrept,

Îmi bate inima în piept 
Doar pentru tine,

Mi-ai dat zile senine 

Dar și întunecate,

M-ai condamnat la moarte

Prin suferință, 

Prin dependență de tine;

M-ai condamnat fără să vrei

Să te iubesc pe viață,

Să mă trezesc în fiecare dimineață

Cu gândul că voi fi a ta

Acum, și-n viețile care vor urma;

Mi-ai condamnat inima 

Să fie sclava ta pe veci,

Caci nu vrei să pleci,

Nu vrei să mă lași în pace, 

Mă ții ca pe ace...

M-ai condamnat 

Fără să mă fi întrebat,

Fără ca eu să fi semnat

 De bună voie pe hârtie

Că sunt de acord ca al meu cord 

Să-ți fie subjucat,

M-ai condamnat, 

Fără să fi comis vreun păcat;

Te-ai cuibărit 

Ca un stol rândunele

În gândurile 
Și-n amintirile mele,

Îmi par cumplite clipele 

Când nu ești lângă mine;

M-ai blestemat
 La umbra lunii

Să merg după tine 

Până la capătul lumii,

Să simt săgeata ta 

Cum îmi străpunge inima

Când vreau să te părăsesc,

M-ai condamnat iubire... 

Să te iubesc!

Toate drepturile rezervate © Crisastemis

Din Volumul - Versuri și Universuri