Te-ai ars... !

Te-ai ars... !  

Bărbat frumos plin de mister,

Te-ai rătăcit între pământ și cer,

Vrei să deschizi Poarta fericirii

Dar are lacăte și lanțuri de fier,

Drumul pe care mergi, 

E un drum forestier,

Ai rămas prizonier în trecut,

Ți-ai ales singur calea 

Pe care-o vei avea de străbătut;

De la-nceput 

Ai fost ca o furtună, 

Ai trecut cu forța 

Prin câte o inimă bună,

Prin câte un suflet curat,

Trebuia să faci pași mici, în tăcere,

Fără să provoci cuiva durere,

Dar ai pierdut iubirea din vedere.

Azi, simți tot 

Ce-a simțit și altcineva,

Dar este doar vina ta, 

Nu ai știut să te bucuri 

De fiecare clipă,

N-ai vrut să afli ce gust

Sau ce culoare are dragostea,

Ai preferat 

Să stai în lumea tristă a ta.

Ești ca un tren 

Fără niciun vagon,

Pentru tine nu există

 Gară, nici peron,

Nu ai unde să oprești; 

Tu nu poți să iubești, 

Nu poți să zâmbești... 

Nu știi să trăiești!

Vrei să ții timpul pe loc, 

Să-l faci peren, dar pierzi puțin 

Câte puțin din teren,

Ți-a expirat termenul de garanție,

Te îmbeți cu apă rece, 

Nu-ți place să bei apă vie.

Ți-ai pierdut inima 

La jocurile de noroc,

Te-ai jucat cu iubirea, 

Ai trișat și te-ai ars, 

Te-ai băgat singur în necaz;

Parcă ești 

O lamă de ras ruginită, 

Vrei să tai tristețea în bucăți, 

Dar nu poți,

Inima ți-e ca o țigară aprinsă,

Dar în sufletul tău, lumina e stinsă.

Uneori, ești ca un cub de gheață,

Răceala ți se citește ușor pe față,

Când vrei să pari ceea ce nu ești

Răspândești confuzie 

Pe o suprafață destul de mare, 

De la munte până la mare.

Ai nevoie de o schimbare, 

De o transformare!

Deschide ochii, 

Privește razele de soare,

Fii tu însuți lumina

 Din depărtare!

Nu uita cine și ce ești, 

Încearcă să strălucești 

Ca o stea, lasă-ți inima

 Să zboare pe aripile iubirii

Până la Poarta fericirii

Căci o vei găsi deschisă,

Intrarea liberă-ți va fi permisă!

Toate drepturile rezervate © Crisastemis

Din Volumul - Versuri și Universuri