Cine-i vinovat?
Au murit atâtea frunze,
Dar cine și-a cerut scuze
Pentru genocid? Cine-i oare vinovat
Pentru tristețea care s-a așezat
La masă cu tăcerea,
De când adierea brizei
De primăvară lipsește
Cu desăvârșire?
Plouă peste întreaga fire
Cu stropi reci albaștri sau cenușii
Din norii negri ca tăciunii,
Acum, la sfârșitul lunii...
De mâine, va ninge
Peste pământul rotund ca o minge,
Peste sufletele care se vor frânge
De dorul razelor de soare...
Plouă... cu lacrimi amare,
Pe străzi, pe trotuare,
Pe aripile păsărilor migratoare,
În aceste clipe de disperare;
Ninge la munte, e furtună pe mare,
În prag de sărbătoare...
E ora nouă și un sfert,
Vântul urlă ca la concert,
Iubirea, cu trupul ei inert
Zace sub o dună din deșert,
Oamenii sunt obosiți,
Zăpăciți, sictiriți, plictisiți...
Unu, doi... mers pe jos în pas alert,
Trei, patru... Joc de glezne, teatru,
Un spectacol binecunoscut,
Un decor vechi refăcut...
Ce e de făcut?
Pe cine să dăm vina?
Pe Mașina timpului,
Pe zeii Olimpului,
Pe jertfa eroului necunoscut?
Sute de stele au căzut la datorie
Pe câte o câmpie plină de flori,
În lumi pictate în calde culori...
Acum, sunt prea mulți nori pe cer!
Plouă... de la ora două,
Copacii s-au uscat,
Culorile iubirii s-au estompat,
Fericirea... a dispărut în neant.
Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Versuri și Universuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu