La masa tăcerii... 💜

La masa tăcerii

Uneori, stau de vorbă cu timpul, 
Pun pe mine o robă de avocat,
Îl întreb dacă este vinovat
Pentru tot ce mi s-a întâmplat,
Dacă a mai comis vreun păcat,
Dac-a mai lăsat 
Pe cineva întristat... ?
Am să-l apăr în fața 
Instanței de judecată
Doar dacă e nevinovat! 

Am nevoie de un indiciu, 
De o probă, nu mai vreau 
Să aud cum sună o tobă prăfuită,
Vreau o viață obișnuită, liniștită;
Timpul, nu prea mă ia în seamă,
Nu-i arde de nicio melodramă!

Aprind candela iubirii, 
Deschid fereastra fericirii;
Stau la masa tăcerii 
De vorbă cu vântul,
Îl întreb de ce pedepsește 
Uneori pământul,
De ce șuieră prin crânguri 
Ca un nebun... ?
Nu vreau să mă răzbun, 
Nici să țip la el,
Notez într-un carnețel 
Că uneori face pe mutul;

Privesc văzduhul înnegurat, 
Mă bucur că nu am visat;
Din Orizontul îndepărtat 
Se-aude un ecou,
E glasul sufletului meu; 
Îmi spune să nu-mi fie teamă,
Timpul poate vindeca orice rană!
Vântul îmi șoptește la ureche 
Că nu are pereche, 
Că face ce vrea el 
Când se plictisește puțintel,
Îi place să umble singurel 
De când era tinerel.

Beau un păhărel de vin, 
În cinstea Vieții îl închin!
Ramura copacului de măslin 
E încă verde... 
Rup o frunză din ea, 
Fără să mă vadă nimenea;
O voi purta cu mine, 
Ca să-mi fie bine,
Îmi voi pune-n păr 
Un fir de busuioc 
Ca să îmi poarte noroc.
Timpul, parcă a stat în loc, 
Vântul... nu mai suflă deloc!



Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Castele de nisip