Un veşnic asfinţit

Florile albe, imaculate,
S-au veştejit
De când n-au mai fost udate,
Acum sunt triste şi uitate,
La fel ca iubirile abandonate.

Clipe ciudate trăiesc acum,
Înecătorul fum al tristeţii
Iese de prin toţi pereţii,
Inima mi-e ca o casă pustie,
Lumina din ea, abia mai pâlpâie.

Atâţia ani mi-am irosit
Crezând într-o iubire fără sfârşit,
Viaţa mi te-a dăruit,
Dar soarta nu mi te-a hărăzit.

Un veşnic asfinţit m-acoperă,
Sunt ca un sfeşnic de argint

Agățat de-un fir de iederă,
Mi-au ars toate lumânările
Cu miros de zmeură 
Și flori de cais,
Ceara topită s-a prelins
Peste focul iubirii și l-a stins.

Sufletul mi-e cuprins de dor,

Dar nu mai am ceas deşteptător
Ca să mă trezească-n zori,
Să zbor cu tine printre cocori.

În lumea mea, 
Nu mai sunt culori
Cu care să pictez iubirea,
Din mine fericirea a fugit,
De când n-ai mai venit!


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii

An endless sunset

Immaculate white flowers,
Were withered, since
have not been watered,
Now are sad and forgotten
As abandoned loves.

I live odd moments,
The stifling smoke of sadness
got out of all the walls;
My heart is like an empty house,
Light in it, barely blinking.

I wasted so many years
Believing that my dreams
can be fulfilled,
The life gave me your love
But the fate it was against us.

An endless sunset covers me,
I'm like a silver candlestick
Hanging by a thread of ivy,
They burned all my candles
with smell of raspberry
and apricot flowers,
Melted wax has flowed over
the fire of love, it was quenched.

My soul is lonely
but I have no more clock
to wake up me at dawn
to fly far with you as birds.
In my world there are no colors
to paint the love,
The happiness fled from me
Since you not came.


© Crisastemis
From the volume - Illusions and disillusions