marți, 28 februarie 2017

Vom rămâne împreună

Iubire, ai apărut
Ca o lumină-n calea mea,
Când ziua îmi părea întunecată,
Când noaptea se prelingea
Ca ploaia pe şosea,
Când supărarea trecea
Prea des prin inima mea
Lăsând-o tristă şi zbuciumată;

E mult de-atunci,
Dar parc-a fost ieri;
Trecură primăveri şi veri,
Trecură luni şi ani de zile;
Trecură clipe grele
Peste emoţiile mele
Care se stingeau ca stelele,
Trecură tancuri pe şenile
Peste sărutările noastre
Ca nişte ştampile
Cu care ne-am pecetluit iubirea;

Trecură toamne şi ierni reci,
Dar tu iubire,
Din mine nu poţi să pleci;
Te-ai lipit ca timbrul pe scrisoare,
Fericirea, mi-e zi de zi mai mare;
Pe-o singură cărare
Vom merge mână-n mână,
De-o fi soare sau furtună,
Noi vom rămâne împreună!


© Crisastemis
Din Volumul - Iluzii și deziluzii

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu