N-ai vrut...

Printr-un mic tertip,

Am reuşit să fur câteva
Fire de nisip
Din Clepsidra timpului...

M-am aşezat
Pe Linia Orizontului
Şi cu un deget am reuşit
Să ating Bolta cerului...

Cu două aripi mari
Ca ale vulturului,
Am zburat spre
Centrul Universului...

Pe-un nor alb m-am culcat
Într-un amurg întunecat,
Apoi prin Infinit m-am disipat,
De mine am uitat...

La revărsatul zorilor
M-am adăpostit
La umbra crâmpeielor
De lumină...
Într-o planare lină
Am coborât
Cu picioarele pe pământ...

M-am trezit
Din visul frumos avut
În noaptea înstelată
Când sufletul mi-a renăscut...

Pe tine te-am văzut
Şi într-o clipă te-am avut,
Apoi ai dispărut
Fără să-mi spui un cuvânt...

Erai tu,
Iubire fermecată,
Aveai o rochie
Albă, imaculată,
Purtai la gât
O perlă sidefată,
Dar n-ai vrut să rămâi
În inima-mi tulburată...

Mi-ai spus că poate
Ai să te întorci,
Dacă fuiorul vieţii
Te va lăsa să torci
Cu fire de aur
O frunză de laur...

Mi-ai spus
Să nu las fericirea
Să dispară ca un abur,
M-ai rugat să te păstrez
Macar în suflet
Ca pe un tezaur!



© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit