De câte ori

De câte ori m-alungi din viaţa ta
De-atâtea ori îmi distrugi inima,
De câte ori fugi de iubirea mea
Pui câte un strop de venin
peste suferinţa mea.

De câte ori tăcerea ta
Se-aşterne peste singurătatea mea,
De-atâtea ori dezamăgirea
Mă cuprinde în capcana sa.

Acum aştept furtunile
Ce îmi vor rupe rădăcinile
Ca unui copac bolnav de dor,
Pierdut în al iubirii decor.

Sunt ca un nor rătăcitor,
Plutesc, căutându-te de zor,
Sunt ca o pasăre, vreau să zbor,
Să uit de dorul arzător.

Iubirea mi se pare o povară,
Dar nu vrea din suflet să-mi dispară,
Realitatea nu îmi mai e clară,
Când este zi, eu cred că este seară...
Îmi este viaţa atât de amară!

Parcă sunt într-o veche gară,
Aştept trenul fericirii să apară,
Dar poate a deraiat...
Să caut iubirea altui bărbat?
Poate că da... sau ar fi păcat?

Doar tu eşti vinovat
Pentru tot ce s-a întâmplat,
De ce ai plecat?
Eu te-am iubit cu-adevărat,
Nici cu gândul nu te-am înşelat.

Încă te mai iubesc,
Nu pot, nu vreau să te urăsc,
De dorul tău mă perpelesc,
Unde să te găsesc?

Sunt singură ca un cuc,
Fumez dintr-un trabuc
Ce l-ai lăsat în scrumieră, lângă pat,
Atunci când ai plecat...

De ce nu ai mai stat?
Eu te-am iubit cu sufletul curat,
Niciodată nu te-am abandonat,
Chiar dacă uneori m-ai înşelat
Eu te-am iertat şi am uitat...

Te iubesc, nu înţelegi?
De ce nu vrei să mă crezi,
Lacrimile nu mi le vezi?
De ce vrei să te-ndepărtezi?

Viaţa fără tine e un chin,
Beau zi de zi un strop de vin
Din paharul cu pelin...
Dar o să te mai aştept puţin,
Până se va umple cupa cu venin.

Încă mai am răbdare,
Chiar dacă am obosit
De-atâta aşteptare!


Toate drepturile rezervate
© Crisastemis