duminică, 19 iunie 2016

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Iubeşte-mă aşa cum sunt,
Nu mă întreba despre al meu trecut,
Bucură-te că m-ai cunoscut
Şi că în viaţa mea eu te-am primit.

Iubeşte-mă până la bătrâneţe,
Nu mă iubi doar pentru frumuseţe,
Iubeşte-mă pentru onestitatea mea,
Încearcă să-mi apreciezi loialitatea.

Iubeşte-mă fără a cere garanţii,
Nu mă iubi, căutând soluţii,
Iubeşte-mă, fără a avea pretenţii,
Nu cred că ai nevoie de subvenţii.

Iubeşte-mă mereu
Doar pentru ceea ce sunt eu,
Nu ai nevoie de trecutul meu,
L-am lăsat în urmă,
Ca pe un bagaj greu.

Iubeşte-mă şi taci,
Nu încerca să mă dezbraci
De secrete...
Cât despre regrete,
Nu sunt deloc concrete...
Anii au trecut prea repede,
Din povestea mea veche de dragoste
A rămas doar praf şi pulbere.


Dacă vrei amănunte,
Poţi să-ţi răspund 

În câteva cuvinte...
Lecţiile dure 

Pe care mi le-a oferit viaţa
Au lăsat cicatrici în inima mea,
Dar la visele mele nu voi renunţa,
Căci am iubirea de partea mea.

Voi lăsa în urmă trădările,
Încerc să alung 

Peste zări amintirile,
Rănile mele adânci, suspinele,
Sunt ca pietrele 

De la vechile inele
Pe care nu le mai port 

Demult pe degete.

Iubeşte-mă, pur şi simplu,
Nu ai nevoie de nici un exemplu,
Hai să-i construim iubirii-un templu,
Să-i dăm poeziei noastre titlu.

Iubeşte-mă fără nici un sens,
Gândeşte-te la mine intens...
Vreau îmbrăţişarea ta,
Iubeşte-mă,
Până când lumea va dispărea!

Iubeşte-mă, nu fii timid
Tu, suflet candid,
Iubeşte-mă
Chiar dacă eşti frigid,
Nu vei comite genocid!

Iubeşte-mă fără motive,
Vreau mângâierile tale abuzive!
Nu ai nevoie de inventive
Sau de planuri fictive,
Dă-mi sărutări explozive!

Iubeşte-mă
Fără să spui un cuvânt,
Iubeşte-mă tremurând,
Chiar şi suspinând,
Iubeşte-mă visând...

Iubeşte-mă fără limite,
Treci peste toate barierele!
Iubeşte-mă fără graniţe,
Emigrează ilegal
Peste frontierele mele!

Iubeşte-mă
Fără să ţii cont de vreo regulă,
Tu să fii semnul exclamării
Iar eu o virgulă...
Iubeşte-mă
Fără să-ţi fie milă,
Nu ai nevoie de nicio grilă!

Iubeşte-mă
Fără să mă cunoşti,
Încearcă să uiţi cine ai fost
Sau cine eşti...


Iubeşte-mă în zori
Sau la miezul nopţii,
Aşteaptă-mă cu flori
În faţa porţii.

Iubeşte-mă
Ca într-un cântec duios,
Recită-mi versuri
Dintr-un poem frumos,
Spune-mi că mă vrei,
Că-ţi plac ochii mei,
Că te pierzi în ei
Ca într-un ocean,
Iubeşte-mă
Ca un nepământean!

Iubeşte-mă fără măsură,
Sărută-mă pe gură,
Îţi voi da să bei
Din elixirul dragostei
Picătură cu picătură.


Iubeşte-mă

Ca într-un balans,
Dansează cu mine 

Tango sau vals.

Iubeşte-mă
Aşa cum te iubeşti pe tine însuţi,
Să ne trăim povestea acum, aici,
Să nu fim apatici,
Să fim doi simpatici,
S-alegem drumul drept al iubirii
Chiar dacă suntem cam stângaci.

Iubeşte-mă
Azi, mâine şi poimâine,
Să-ţi fiu eu apă şi pâine,
Să-ţi fiu acoperiş
Pe ploaie sau furtună,
Să fiu zâna ta cea bună.

Iubeşte-mă
Pâna când luminile stelelor
Se vor stinge,
În inima mea,
Săgeata lui Cupidon
Tot mai rău se-nfige,
Iubirea ta mă atinge,
Focul dragostei mă frige!

Iubeşte-mă cu zgomot
Sau în surdină,
Vreau să-ţi aud vocea,
Să-ţi simt pielea fină,
Să-ţi aud inima bătând
În ritmul iubirii,
Iubeşte-mă
Trecând peste legea firii!

Iubeşte-mă cu patimă,
Fără pauză,
Sărută-mă fără cauză,
Ia-mă, fără nicio clauză!
Iubeşte-mă încet,
Iubeşte-mă mai tare,
Iubeşte-mă cu ardoare!

Iubeşte-mă,
În toate anotimpurile,
Pe toate continentele,
Să trecem munţii,
Pe noi să ne treacă apele,
Iubitule...
Iubeşte-mă în tăcere,
Fă-mă să uit de durere!

Iubeşte-mă de-aproape,
Sau din depărtare,
Iubeşte-mă,
Trecând peste hotare...
Eu nu am nevoie
De conturi bancare,
Nu am credite, nici debite,
Nu am preferinţe,
Am doar bune referinţe.

Iubeşte-mă până la infinit,
Iubirea mea nu costă nimic,
Nu este un loz în plic...
Iubirea mea este pură,
Nu-ţi va provoca vreo fisură
Sau gaură-n buget,
Iubirea mea nu are niciun defect.

Iubeşte-mă, nu fii precupeţ,
Iubirea mea nu are preţ,
E ca un vechi letopiseţ...
Voi scrie cu litere de aur,
IUBIREA MEA E UN TEZAUR!

Iubeşte-mă aşa cum sunt,
Fă cu mine legământ,
Spune-mi că mă vei iubi,
Până când moartea ne va despărţi.

Nu mă-ntreba cine-am fost
Sau cine sunt,
Iubeşte-mă pentru ceea ce sunt
Sau ce voi fi,
Iubeşte-mă,
Până când iubirea va muri!




Toate drepturile rezervate
© Crisastemis

DIN VOLUMUL - CONTRASTE
AUTOR * CRISASTEMIS







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu