Şi totuşi

Sunt ziduri uriaşe între noi
Create uneori chiar de noi doi
Sau de obişnuitele noastre nevoi...
Nevoia ta de libertate
Este a mea captivitate
Iar setea mea de dragoste
E bariera care ne desparte.

Sunt porţile închise-n inimile noastre
Iar sufletele ni-s ca florile albastre,
Nu mai sunt albe, diafane
Căci le-au atins alte iubiri profane.

Sunt garduri prea înalte trădările,
Sârma ghimpată ne răneşte trupurile,
Când ne-mpresoară amintirile
Ne sângerează prea mult rănile
Şi nu se mai pot vindeca cicatricile.

Sunt munţi, oceane între noi
Şi continente, râuri de idei
Ce picură adesea-n noi 
Veninul geloziei,
Orgoliile vechi 
Nu încap în coşul de gunoi
Iar spinii răutăţii 
Nu sunt de niciun soi,
Chiar dacă ne înţeapă,
Lăsându-ne
Pe dinauntru goi.

Visele ni-s spulberate de-amândoi,
Au dispărut, pătate de noroi,
Dar eu aştept neliniştite ploi
Să rupă zăgazurile dintre noi.

Sunt drumurile noastre 
Separate de alei
Pe care ne plimbam 
De mână printre tei,
Acum, cărarea îngustă a dragostei
Ne duce-aproape 
De marginea prăpastiei.

Distanţa e prea mare 
Până la tine
Chiar dacă uneori 
Mă mint că totu-i bine,
Ca într-un labirint 
Mă pierd în gânduri
Şi-aş vrea să-ţi scriu adesea 
Mii de rânduri...

Dar îţi voi scrie doar
Că te iubesc,
Am să te caut 
Şi-am să te găsesc,
Chiar dacă tristeţea
Prea des o întâlnesc.

De când ai plecat
Singurătatea locul ţi-a luat,
Mâinile parcă mi-au îngheţat,
A trecut atâta timp
De când ultima oară
eu te-am mângâiat...

Buzele mele s-au uscat,
Nu au sărutat un alt bărbat,
Mi-e sufletul întristat,
Ochii mei s-au tulburat,
Izvorul lacrimilor mi-a secat,
Zile-ntregi iubite, eu te-am aşteptat!

Nopţile îmi sunt coşmar adeseori
Iar dimineţile îmi dau fiori,
Căci sunt tot singură
În patul mult prea rece,
Prin care doar furtuna amăgirii
Uneori mai trece.

Totul în jurul meu e-ntunecat
Iar trandafirii de la tine s-au uscat,
Dar poate că nu m-ai uitat...
Eu mereu voi fi aici,
Nu vom mai fi inamici,
Măcar să rămânem amici,
Eu nu vreau niciun război
Între noi doi...

Avem de făcut un singur pas,
Căci ne-au rămas
Zeci de cuvinte, dorinţe, căinţe,
Reproşuri spuse sau nespuse
Din vremuri de demult apuse,
Inimile ne sunt încă răpuse
De dor, iubirile distruse,
Sufletele... legate cu cătuşe...
Şi totuşi a rămas speranţa între noi
Căci dragostea-i făcută pentru doi!



Toate drepturile rezervate
© Crisastemis