Ades...

Din gânduri țes poeme-ades,

Ușor de memorat, de înțeles,

Scot la lumină sentimente

Ce nu rămân cuiva indiferente;

Nopțile-mi devin zile uneori, 

Mă prinde răsăritul în culori 

Cu ochii scrutând zarea 

Albastră ca și marea...

Mi-e inima o candelă aprinsă 

Ce nu poate fi nicicum stinsă,

Cum arde ea, ard și eu, cu putere, 

Ca-ntr-o continuă priveghere,

Simțind a Tatălui Sfânt mângâiere;

În tot ce fac, El mă ghidează,

De-aceea sufletul îmi jubilează,

Acumulează încontinuu energie

Ce ține flacăra iubirii pure vie...

Iubirea de semeni ce nu cere

Nici sacrificii, nici vreo avere,

Dorința de a face bine,

O mai poate-avea oricând, oricine?

Contează mult să fii om adevărat,

S-ajuți desigur, necondiționat,

Să-i poți alina aproapelui durerea,

Să-l întărești când îl lasă puterea,

Nu doar să îți dai cu părerea...

Chiar și o vorbă duioasă spusă 

Celui trist, cu inima răpusă, 

Îl bucură nespus, cu siguranță,

Îi dă speranță de viață...

E ideal, e minunat, 

Să devii un bun exemplu de urmat,

Să fii blând, iubitor, înțelegător,

Cum este-al lumii Creator.

Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Ghidată de iubire