Pe aripi de vise înălțătoare

Timpul se scurge grăbit; Ei, și ce dacă? 

Tot voi zbura spre Infinit

Pe aripi de vise înălțătoare,

Mă voi opri doar la țărm de mare 

Să văd în ce stare-i barca de salvare

Cu care-adesea evadez

Când vreau să mă deconectez 

De zgomotele citadine dăunătoare

Oricărei autoare de artă, de frumos,

Care colindă cu mintea prin Cosmos.

Vremea-i schimbătoare, însă eu 

În suflet mi-am făcut un separeu,

Nu dau voie nimănui să pătrundă 

Acolo unde dragostea pură abundă,

Dragostea enormă pentru Dumnezeu

Și pentru Fiul Milostiv al Său;

În Ei îmi pun nădejdea mereu,

Nu m-au lăsat, nu mă vor lăsa la greu, 

Credința-mi e, va fi nestrămutată

Viața-mi toată... !

De câte ori mă va îmbia inima

Ca Porumbelul Păcii voi zbura, 

Planeta Albastră o voi înconjura 

Fără teamă de vreun impas,

Căci sunt vegheată la orice pas

De Atotputernicul Tatăl Sfânt 

Stăpânul întregului Pământ,

De Mielul răstignit ce moartea a biruit 

Și a salvat omenirea de la pieire,

Trasându-Și Calea spre Nemurire!

Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Ghidată de iubire