La sfârșitul verii

Ce bine-i lângă tine iubite!
Ploi de stele-albastre cad
Pe umăru-mi gol dalb
Când privesc în ochii-ți de smarald!
În pietre de jad se prefac lacrimile cerului
La sfârșitul verii ăsteia fierbinți
Când mă săruți, când mă alinți...

Îmi spui ades că mă iubești
Și știu că nu mă minți,
Zeci de punți de legătură faci între noi,
Emoții, sentimente, amintiri în doi,
Pui la păstrare întotdeauna 

pentru amândoi.

Vântul adie ușor prin pletele-mi bălaie,
Trestiile de pe malurile râurilor se îndoaie,
Genunchii mi se înmoaie
Când mă strângi în brațe cu putere;

Ieri ne-am luat La revedere
De la valurile mării zbuciumate
Și de la cei doi pescăruși jucăuși
Care ne-au ținut zile întregi de urât,
Timpul, ca un tren în grabă a trecut
Pe lângă un drum abrupt
Din sufletu-mi aproape rupt.

Tare-aș fi vrut să nu se sfârșească
Vacanța noastră cu tentă copilărească!
Dar știu că Floarea Fericirii
O să crească tot mereu
În sufletul tău, în inima mea,
Nimeni nu ne va putea lua
Bucuria pe care ne-o dă dragostea!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Amprenta inimii