În realitate

Închid ochii uneori în zori
Și gându-mi zboară
La o noapte de iubire pictată în culori,
Îmi imaginez că mă iei de subsuori
Și mă ridici până la cer;

Cu mâna dreaptă a mea ating o stea,
Cu mâna stângă mângâi norii de catifea
Ce stau aliniați ca niște soldați
Pe zarea necuprinsă.

Lumina e aprinsă în odaia mea
Când întunericul coboară peste lume,
Pe buzele-mi uscate cu-al tău nume
Rostesc cu voce tare o rugăciune
Înainte să pun capul pe perna-mi moale.

Mi-e dor de ochii-ți ca două migdale,
De parfumu-ți cu aromă de portocale,
De buzele-ți dulci ca mierea
Din care-mi iau adesea puterea!

Azi a plouat puțin,
Miroase a mentă și a rozmarin,
Pământul nu e plin de apă,
Pe-alocuri e uscat,
Pianul meu e dezacordat,
N-am mai cântat demult la el.

Emoții fel de fel mă face Cupidon să simt
Când întind coarda prea mult
Și vreau să zbor ca o frunză în vânt
Ca să uit cine sunt și pentru ce trăiesc.

Faptul că te iubesc
Este motivul pentru care
Am să rămân întotdeauna în picioare,
N-am să fiu ca o salcie plângătoare
Pe care pot să o doboare furtunile.

Brațele mele vor fi mereu deschise
Pentru fericire și pentru tine,
Prințul meu frumos din vise,
Țintele noastre vor fi atinse,
Vom fi împreună până la final
În realitate, nu doar într-un poem banal.

Drepturi de autor © Crisastemis
Din Volumul - Între vis și realitate