vineri, 10 mai 2019

Aterizări forțate

Pe piste udate de ploi
Avioane de hârtie
Îmbibate cu parfum de iasomie
Aterizează forțat
Când clopotele tristeții bat.

Vântul turbat
Ajunge dintr-un capăt al lumii în celălalt,
Zgomotul sacadat al stropilor reci
Sperie florile delicate din ghiveci,
Zeci de fluturi cu aripi rupte
Zac pe trotuare și pe drumuri abrupte.

Minute și ore trec în grabă
Pe lângă o cireadă de fiori de dor,
Cerul e-acoperit de-un nor vinețiu,
Câinii latră a pustiu.

Sufletul meu viu visează,
Inima-mi dansează pe ritmul iubirii,
Trandafirii din Grădina Bucuriei
Nu au spini,
Mărăcini nu mai există
Pe Câmpia Libertății
Unde fericirea persistă.

Sunt destul de optimistă,
Nu joc teatru ca o artistă,
Sunt sinceră, corectă, iubitoare,
Barcă de salvare uneori
Pentru oamenii picați din nori.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Pe aripile iubirii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu