Adesea...

Stau de vorbă cu vântul când e mai liniștit,
Cu îngerii care în viață mi-au poposit,
Cu timpul care e mereu grăbit...

La margine de Infinit, agăț tristețea în cui,
Răstignesc durerea pe o cruce de foc;

Nu mă mai mir deloc de absolut nimic,
Încerc să nu complic lucrurile trecătoare,
Nu amestec afacerile cu plăcerea.

Stau pe gânduri, care-s cam tulburi,
Desenez cuburi și cercuri albastre
Când mica oaste de fiori de dor
Mă împresoară seară de seară;
La început de primăvară
Mă plimb prin parcuri, pe alei,
Dau mei la porumbei,
Încerc să zbor și eu ca ei.

Când vin ploile sau ninsorile
Îmi scot sentimentele
Din ale sufletului sertare,
Pictez inimioare și raze aurii de soare,
Pun lumini strălucitoare 
Pe orice cărare
Care duce spre neuitare.

Stau în brațele iubitoare 
Ale lui Dumnezeu
Care are grijă de mine
Căci sunt copilul Său cuminte,
Nu vreau să-l supăr cu ceva
Căci de El depinde 
Fericirea și viața mea.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Vise în culori