sâmbătă, 20 aprilie 2019

Stai... !

Stai în brațele mele
Pân-or pica din pomi toate frunzele
Și s-or usca-n grădini florile,
Până când privighetorile vor tăcea!

Stai în dreapta mea
Să m-agăț de mâna ta ca de o toartă,
Să intrăm pe-aceeași poartă în Rai
Când va muri bătrânul nostru bonsai.

Stai... Să-ți mângâi părul bălai,
Ține-te ca un scai de mine,
Că sunt topită după tine!
Când furtuna tristeții vine
Doar tu mă faci să mă simt bine.

Stai creștine! Îndură-te de mine,
Că mă doare inima din cauza ta!
Nu pot dormi nu pot mânca
Dacă nu îmi ești alăturea!

Stai... așa... Pune-ți fruntea
Lângă fruntea mea
Și buzele-ți fierbinți
Pe gura-mi dulce ca mierea,
Lipeste-ți sufletul de sufletul meu,
Să fim împreună mereu!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Între margini de hotare


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu