duminică, 24 martie 2019

Concert de primăvară

Iar n-am putut să dorm aseară
Cu gândul la frumoasa primăvară!
Greierii-au cântat ore în șir la chitară, 
A apărut în decor un dirijor numit Bujor,
O furnicuță s-a luptat cu o vioară,
O privighetoare mi-a pus inima pe jar,
Când i-am auzit glasul divin
Am uitat de gustul amar de pelin
Al ultimului meu suspin.

Ce bine că cerul e senin!
Florile din grădini 
Emană un parfum sublim,
Lui Dumnezeu mă închin 
Și Îi mulțumesc,
Sunt sănătoasă, fericită, 
Mă bucur că trăiesc 
Aceste clipe minunate,
N-am de cărat poveri în spate.

Ce cald e afară! Fluturii zboară, 
Țăranii ară pământul,
Bat clopote de nuntă,
A amuțit vântul, nu cuvântul,
Iubirea face mereu minuni
În viețile oamenilor buni.

Tăciuni, cenușă, nu există
În lumea viselor mele,
Stele strălucitoare, da,
Raze de lună, de soare,
Izvoare cu ape curate,
Orizonturi albastre de catifea,
Sentimente, emoții profunde
Pe care nu le-ascund după perdea.

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Gânduri printre rânduri


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu