O nouă cărare

Când pașii mi s-au rătăcit 

Pe poteci străine, la asfințit,

Când nori de granit

Acopereau cerul mare,

Ai apărut ca o rază de soare,

M-ai ajutat să văd lumina din depărtare

Și săgeata care-mi indica o nouă cărare.

În clipele în care 

Erau închise porțile din Univers,

Mi-ai arătat drumul iubirii cu unic sens,

Fumul dens al tristeții s-a spulberat 

Când a plouat cu flori 

Peste amintirile-mi nu prea frumoase 

Din iernile mult prea geroase.

În caldele primăveri și veri

Am mers pe urmele tale 

Cu picioarele goale 

Dar cu sufletul plin de iubire,
Micuțul zeu Amor 

N-a vrut să-mi dea izbăvire 

Din capcana-i fermecată,

Mi-a spus că iubirea adevărată 

Poate fi reinventată,

Dar nu poate fi trădată.

Când lacrimi amare am vărsat,

Tu le-ai luat și le-ai prefăcut 

În boabe de rouă și-n mărgăritare,

Nu mi-ai pus sare pe răni niciodată,

Mi le-ai vindecat de fiecare dată;

In inima ta curată m-ai primit 

Cu brațele deschise,

Am călătorit prin vise amândoi

Și pe timp de pace și de război; 

Câte frunze de trifoi am strâns în Ierbare

Ca să ne poarte noroc,

Să nu simțim gusturile amare ale durerii,

Nici spinii ascuțiți ai tăcerii!

Prin câte peripeții am trecut,

Câte ispite am avut și tu și eu!...

Dar nu ne-a fost greu să trecem de ele,

Am avut umbrele și stele norocoase,

Am știut cum să ne ferim 

De perioadele furtunoase.

Atât de drag îmi ești 

Când îmi spui că mă iubești!

Ochii-ți sunt rotunzi ca mărgelele,

Buzele-ți miros a micșunele...

Când mă săruți, 

Nu mai îmi pasă de nimic, 

Ca Phoenix mă ridic și din cenușă

Când e cazul!

N-am să schimb nicicând macazul,

Am să-ți fiu alături toată viața,

Ca Amor să nu aibă ce comenta!

Autor ✍ Crisastemis 

Din Volumul - Poeme de amor