Și Dumnezeu se odihnește uneori

Din norii negrii și vineții
Cad flăcări albastre
Peste florile din glastre,
Vin năpaste și dureri
Peste amintirile de ieri.

Cad funingini și tăciuni
Peste trandafiri și peste crini,
Desagii timpului sunt plini de lacrimi,
Oceanul Fericirii a secat
Din cauza prea multor patimi.

Cad frunze moarte din copaci de plastic,
Decorul fantastic e plictisitor
Fără niciun fior de iubire sau de dor;
E prea amar gustul tristeții în pragul serii
Când apare blânda Lună
Și n-ai cu cine schimba o vorbă bună!

Miroase a mătrăgună arsă,
Începe să tune și să fulgere din senin,
Nu se mai aude cântecul sublim
Al îngerilor păzitori,
Vrei nu vrei, trebuie să cobori
Dintr-un tren care credeai
Că nu se mai oprește.

Pană și Dumnezeu se odihnește uneori!
Se satură de oamenii răuvoitori
Cum m-am săturat și eu...
Dar n-am să mă plâng că-mi este greu,
Știu ce trebuie să fac de-acum înainte... !


Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Versuri și Universuri