Câtă iubire și fericire... !

Câte ape tulburi s-au limpezit
Când ochii noștri s-au întâlnit!
Câți fiori ne-au năpădit 

Când mi-ai zâmbit, când ți-am zâmbit!

Câte flori au răsărit în Grădina Bucuriilor
Când inimile noastre s-au lovit
De săgeata lui Cupidon!
Câte sunete de acordeon și de viori
Se auzeau din depărtare
Când dragostea ne lua de subsuori
Și ne ridica până la nori!

În câte mări și oceane ne-am scufundat
Ca să ne mai spălăm de câte un păcat!
Nu m-ai părăsit, nu te-am abandonat,
Pe insule pustii n-am naufragiat;

Visele noastre nu s-au spulberat,
Pietrele durerii au crăpat
Când covoare groase de omăt 
S-au așezat pe drumurile greșite
Pe care doar cu gândul 

Le-am parcurs odat'.

Câtă iubire ți-am dat! Câtă fericire 
M-ai făcut să simt cu-adevărat!
Cu câtă blândețe m-ai îmbrățișat
În fiecare zi și-n fiecare noapte!

Mi-aș dori să fie întotdeauna la fel,
Iubirea să ne fie țel,
Să-ți fiu ideal, să-mi fii balsam de suflet
În fiecare iarnă când Dumnezeu toarnă
Cu găleata-i fermecată flori albe
Peste tâmplele noastre dalbe!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Punți de legătură